Ziarul personal :: Primul ziar electronic de autor

27. Tema emisiunii: "Demisiile lui Anton Vătăşescu"
.: Data 03-Sep-2007 :: Accesări: 3698 :: :: :.

Invitat: Anton VĂTĂŞESCU
( 11 aprilie 1998)

O. Andronic: Bună-ziua, stimaţi telespectatori. înainte de a intra în tema propriu-zisă a acestei ediţii, am să fac o precizare de ordin terminologic. Sunteţi bombardaţi de o serie de termeni specifici tranziţiei, între care, la loc de frunte stă demisia. Zilnic, "n" persoane din Administraţia publică îţi dau demisia, ameninţă cu darea demisiei, revin asupra ei, reuşesc să ne ameţească de foarte multe ori, dar ceea ce înseamnă cu adevărat termenul de "demisie", permiteţi-mi să încerc să vă spun chiar acum. Micul dicţionar de neologisme spune că termenul se situează între "a demina" şi "a demistifica". O poziţie foarte interesantă şi se spune aşa: substantiv feminin, renunţare (scrisă) la o funcţie, la o demnitate. Deci, ca să însemne cu adevărat, trebuie să fie scrisă.

Reportaj: Drept teoretic al tuturor oamenilor muncii înainte de '89, demisia căpătase conotaţii ce nu mai aveau nici o legătură cu dreptul. Puteai fi oricând demis de statul atotputernic şi, de regulă, acesta era doar preludiul unor alte măsuri de mai mică sau mai mare gravitate. Dar, demisia rămânea un gest singular de frondă, ale cărui urmări puteau fi şi erau dintre cele mai neplăcute. După '89, demisia a fost unul dintre acele drepturi câştigate, asupra căruia ne-am exersat în exces şi într-o paletă de atitudini ce a mers de la fanfaronadă până la şantaj. Pentru oamenii politici, demisiile au constituit mijlocul cel mai eficient de a atrage atenţia asupra lor, când alte metode eşuau, materializarea lor fiind pe cât de rară, pe atât de întâmplătoare şi de puţin legată de fondul problemelor. In acest cadru, situaţia domnului Vătăşescu este una particulară. Domnia sa şi-a înscris recent, la activ, cea de a treia demisie dintr-o funcţie publică -aceea din calitatea de viceprimar al Capitalei. A fost precedată în 1991 de o şi o mai spectaculoasă demisie din funcţia de viceprim-ministru al Guvernului Roman, iar şirul a început înainte de '89 când a avut îndrăzneala să demisioneze din postul de director general al IPRS. Toate aceste trei demisii au un numitor comun: raţiunile de ordin moral, ţinând de incompatibilităţile intervenite într-un anumit moment, între om şi funcţie. Şi o caracteristică: au fost categorice şi efective, dar, în acelaşi timp ele au ridicat şi un semn de întrebare legat de capacitatea domniei sale de a înfrunta realitatea. Unde se află cumpăna cea dreaptă, nu ne poate arăta decât o atentă şi minuţioasă disecţia a conjuncturilor ce au generat astfel de reacţii extreme.

O. Andronic: Stimaţi telespectatori, dl Anton Vătăşescu, până joi încă vice-primar al Capitalei, se află în studio şi îi mulţumesc pentru că a răspuns invitaţiei noastre. Inainte de a derula discuţia, am să fac, ca de obicei, o scurtă prezentare. S-a născut în 27 iulie 1939; zodia Leului. A absolvit Facultatea de Electronică în 1961. înainte de 1989, director tehnic şi director general la I.P.R.S. Băneasa. Din decembrie 1989 până în martie 1990, ministru al Industriei electronice şi electrotehnice; din martie 1990 până în aprilie 1991, vice-prim-ministru al Guvernului, unde răspundea de comerţ, industrie, comunicaţii. In aprilie 1991 şi-a dat cea de a doua demisie. Trei luni a stat în şomaj, iar apoi din iunie 1991 până în iunie 1994 a fost ambasador la Paris. Din ianuarie 1994 până în mai 1996 a lucrat ca director la o firmă privată. S-a angajat în bătălia electorală pentru funcţia de primar general în 1996 şi a devenit vice-primar. Din iunie 1996 până în aprilie 1998 vice-primar al Capitalei. S-o luăm pe firul lucrurilor. De ce v-aţi dat demisia de la IPRS Băneasa? Era o întreprindere bine văzută, se poposea des pe acolo în vizite oficiale, era în vizorul puterii.

A. Vătăşescu: Şi eu am ajuns în vizorul oamenilor puternici şi îmi era din ce în ce mai greu să rezist la presiunile la care eram supus. Constrângerile economice ale anilor '80 aş dori, poate, să le uităm. Totuşi, e greu de imaginat acele planuri care trebuiau să crească continuu, cu resurse materiale care scădeau, cu obligaţia de a plăti oamenii fără a putea să lucrezi, toată situaţia se degradase foarte mult. Demisia nu am dat-o de frică, ci am avut o intervenţie politică foarte importantă la un foarte înalt nivel, la o plenară pe Municipiul Bucureşti în care am îndrăznit să spun lucrurilor pe nume. După aceea, nu am mai fost lăsat să particip la şedinţe, am fost considerat un director bun, dar care nu ştie să vorbească. Un fel de duşman al nostru, de care avem nevoie şi îl folosim.

O. Andronic: V-aţi considerat, până la episodul ăsta, un nomenclaturist şi un disident, după aceea?

A. Vătăşescu: Nu am avut nici o funcţie politică importantă şi nu m-am considerat niciodată, nici disident, nici revoluţionar. Am fost un om absolut normal. Deci nu pot să spun că am fost disident. La acea faimoasă plenară, eu am ridicat numai probleme economice, care blocau.

O. Andronic: Cum v-aţi pomenit în primul guvern Roman?

Anton Vătăşescu: Acest lucru îl datorez domnului profesor Drăgănescu cu care am lucrat. Când am venit pentru prima dată la Guvern, am intrat în cabinetul care şi astăzi îi aparţine primului-ministru şi, de atunci, am lucrat bine împreună cu dl Roman.

O. Andronic: Dar aţi lucrat numai până în aprilie 1991. Ce s-a întâmplat atunci?

Anton Vătăşescu: După alegerile din mai 1990, clasa politică în formare a fost cuprinsă de o mare euforie. Procentele erau impresionante, iar eu care aveam toate datele, toate hârtiile în birou mi-am dat seama că vor urma momente extraordinar de grele şi că se va trece cu tăvălugul peste noi. Ca urmare, am explicat aceste lucruri domnului Petre Roman. Dar, dânsul fiind mai tânăr decât mine, era mai optimist. Am acceptat numai până când va găsi pe cineva care să mă înlocuiască pentru că trebuia format rapid Guvernul. Atunci am acceptat funcţia de ministru de stat. In legătură cu intenţiile mele, eu l-am informat pe dl Petre Roman că mă gândesc să mă retrag pentru că planul nostru este foarte ambiţios şi am sesizat că eram lipsiţi complet de orice fel de sprijin. Preşedintele nu mai ne sprijinea, Parlamentul nu mai era de acord cu noi, legile erau tergiversate. Apoi, a început marea problemă a preţurilor care trebuiau liberalizate. Au fost mai multe tendinţe. Unii au considerat că se merge prea încet, alţii prea repede. Ca urmare, la a doua liberalizare a preţurilor din aprilie, clasa politică s-a cam speriat. Atunci, la acea şedinţă a participat şi dl preşedinte Iliescu care a luat o hotărâre care spunea că noi o să încercăm să controlăm. Erau vreo opt milioane de preţuri. Nu mai puteam controla nimic. Atunci am informat, în plină şedinţă de Guvern că eu mă consider demisionat. Mi s-a asociat imediat dl Zissu - un foarte bun ministru pe care l-am avut. S-a alăturat şi dl Stolojan care era de aceeaşi părere. Dl Stolojan a spus că mergem prea repede. Am mai lucrat la Guvern până când am plecat ambasador la Paris.

O. Andronic: Ce aţi lăsat în urmă la Guvern? Ce realizare şi ce nerealizare?

Anton Vătăşescu: Sunt o serie întreagă de realizări. Sunt foarte multe legi. Am participat cu colegii la vreo 150 de legi care au fost lansate. Unele din ele le mai folosim şi acum. Nu puteam să avem experienţă în toate domeniile. De exemplu, Legea 18 a pornit într-un fel de la noi, dar a ieşit altfel din Parlament. Dar mai era un pachet de patru legi. Apoi, am transformat toate întreprinderile în societăţi comerciale. Au fost vreo şase mii. A fost o perioadă pasionantă din viaţa mea. Am crezut că totul depinde de noi. Cu timpul mi-am revizuit părerile.

Pagina: 1/3

.: Înapoi la subiect PRO TV: "Punctul pe I"