Între solemnitatea exotică a prenumelui – William – și neaoșismului onomastic – Brânză - al distinsului personaj politic cu același nume există o potrivire prin care întâmplarea a egalat geniul lui Caragiale.
Dl Brânză este emblematic pentru etapa actuală și se înscrie într-o veritabilă tradiție de gen – din care mai fac parte Muscă, Fluture, Plăcintă, Văcăroiu – legitimată de aceeași extracție care cu vreo jumătate de veac în urmă garanta „originea sănătoasă”. Dl deputat de diaspora Brânză este un stâlp al puterii actuale. Nu doar prin faptul, pe care nu pierde nici un prilej ca să-l amintească, de a fi cel care l-a făcut, practic, președinte pe Traian Băsescu, prin voturile achiziționate printr-o costisitoare campanie spaniolă, ci și prin influența crescândă pe care o are în interiorul unui partid în care competiția este tot mai acerbă.
Spirit pragmatic, dl Brânză n-a ezitat nici un moment în a solicita răsplata jertfei patriotice. Și anume, restituirea, sub formă de contracte comerciale cu statul, a sumelor și a efortului investite în companie. A obținut deja ceva, între acestea cel mai celebru fiind contractul de stârpire a șobolanilor de la Metrou (nu este nici o figură de stil!) pentru care firma de care este legat prin fire necunoscute muritorilor de rând încasează milioane. De euro. Dl Brânză este însă unul dintre nemulțumiții actualei etape. Față de ce vede el că încasează alții, cu merite incontestabil mai mici, porția sa pare insignifiantă. Și atunci se zbate. Unde nu merge cu vorba bună, bagă vorbe rele la urechile conducerii. Unde nu merge nici așa, atacă direct. Deja vrea doi-trei miniștri poartă pe funduri amprenta dentară a dlui Brânză. Acțiunea sa se înscrie într-un context mai larg, cel al competiției populare declanșate în PDL odată cu înrăutățirea situației economice care face să se poată fura mai greu și furtul să se vadă mai ușor. Mulți – între care și personajul nostru – consideră că dl Boc s-a copt și, prin urmare, pomul partidului trebuie scuturat. Cine e în stare să se țină bine, poate lua locul spre vârf. Cine nu, nu. Dl Brânză nu țintește chiar vârful – realizează că cu numele sonor pe care-l poartă n-ar putea face mare scofală – dar are și el oamenii lui pe care e dispus să-i împingă cu toată forța pe care i-o dau caloriile proprii. Iar în calea acestor oameni se află alții, care trebuie înlăturați mai mult sau mai puțin politicos, dar cu siguranță ferm.
În PDL <personname productid="se apropie ziua cuțitelor" w:st="on" /><personname productid="se apropie ziua" w:st="on" />se apropie ziua</personname /> cuțitelor</personname /> lungi. Din depărtare se aude deja zgomotul pe care-l face tocitoarea ce dă ascuțime instrumentului politic de bază. Iar dl Brânză stă la coadă cu panoplia din dotare …