E un soi de medie, dacă vreți, între cei 25% care se taie din leafa bugetarilor și cei 15% din pensii. Că exact acesta este procentul la care se situează azi în sondaje PDL-ul – este doar o simplă întâmplare. Deloc întâmplător este reculul, de la cei vreo 42% la care ajunsese la un moment dat partidul lui Traian Băsescu, atunci când electoratul mai avea naivitatea să creadă că unii politicieni sunt mai buni decât alții, la ceea ce s-ar putea numi „nucleul dur” al partidului. Unul dintre veteranii democrați îmi împărtășea recent convingerea că sub acest procent partidul nu mai poate să scadă și că, oricum, dacă se face o comparație cu momentul constituirii Alianței DA se va vedea că oamenii lui Băsescu au plecat de la 11%!
O degradare asemănătoare a cunoscut și PSD-ul, numai că partidul lui Iliescu ajunsese la recordul negativ de 13% în vremea lui Geoană, când se afla în opoziție.
PDL-ul este la putere. Cu intermitențe, din 2004. De la începutul acestui an practic guvernează singur, nici maghiarii și nici independenții nepunându-i probleme în luarea deciziilor. Ce se va întâmpla cu popularitatea partidului după intrarea în vigoare a recentelor măsuri anticriză, cu doar doi ani înaintea viitoarelor alegeri generale?
Nimeni nu se așteaptă la minuni – dacă drept o minune ar putea fi interpretată și trecerea de această ultimă moțiune de cenzură. În interior, la vârf, se crede că dacă măsura tăierilor salariale și de pensii nu va întârzia, se vor câștiga puncte în bătălia cu efectele crizei. Iar dacă după verificarea celor 800.000 de dosare de handicap se vor economisi cel puțin jumătate din banii care se irosesc acum, suma ar putea constitui baza unei relansări în sectorul întreprinderilor mici și mijlocii. Totul depinde acum de evoluția generală a crizei. Pentru că problema cea mai spinoasă pare a fi fost rezolvată: atitudinea populației. Deja, în rândul acesteia pare să se fi instalat resemnarea mioritică și sindromul „se putea mai rău”. Mușchii sindicatelor s-au atrofiat de traiul bun al liderilor, iar Opoziția politică visează cai verzi pe pereți – de genul lui Antonescu: dacă cineva (cine?) – i-ar da lui pe mână guvernarea, ar face minuni! Ponta, mai tânăr și mai modest nu-și propune obiective atât de categorice.
Mai rămâne o chestiune în suspensie: capul lui Boc și remanierea. După toate semnele, micul premier n-a acumulat încă toată încărcătura negativă care să facă din debarasarea de el o soluție. Remaniere va fi, dar abia prin August, când lumea va fi mai relaxată și când debarcarea lui Videanu și Blaga ar mai liniști spiritele și apetitul „reformatorilor” care vor acces cu orice preț la masa banilor publici.