„Mãsurile dictate de Bãsescu au fost brutale, de neimaginat în Vest” – a spus directorul general al Erste, austriacul Andreas Treichl. Asta pentu cã, probabil, românii sunt mai obiºnuiþi cu brutalitãþile statului decât cetãþenii statelor occidentale. Vechile reflexe ale supunerii în faþa voinþei implacabile a celor care deþin puterea a funcþionat din nou, fãrã greº. Dealtfel, Bãsescu a fãcut ceea ce fãcea ºi Ceauºescu când anunþa scumpiri ºi ne îndemna sã mai „punem o hainã” ca sã rezistãm restricþiilor de gaze ºi curent. ÃŽntr-o þarã cu adevãrat democraticã s-ar fi fãcut, poate, un referendum ºi s-ar fi þinut cont de rezultat. La noi, pensionarii au scãpat ca prin urechile acului de amputarea de 15%, doar pentru cã, în mod surprinzãtor, Curtea Constituþionalã a respins mãsura.
Sincer sã fiu, nu cred cã acest sacrificiu impus a ajutat la ceva. Am împrumutat, poate, ceva mai puþin la dobânzile uriaºe pe care le-a impus conjunctura. Oricum, însã, aceste datorii vor fi greu – dacã nu imposibil – de plãtit vreodatã. Este ideea pe care s-a mers adesea în cursul istoriei ºi cel mai bun exemplu îl constituie Polonia. ÃŽn timp ce Ceauºescu s-a dat – ºi ne-a dat – peste cap ca sã plãteascã datoria externã, polonezii ajungeau la peste 40 de miliarde de dolari – o sumã uriaºã pentru vremea respectivã – de care au scãpat prin anularea ei de cãtre conclavurile politico-financiare ale vremii, care aveau nevoie de „modelul polonez”. România – recte Bãsescu&Boc – au ales formula amputãrilor bugetarilor în locul celei a amputãrii bugetelor instituþiilor parazitare sau bugetofage.
Decât sã-ºi arunce în drum clientela de partid, instalatã în felurite sinecuri, au preferat sã strângã cureaua celor vreo douã milioane de simpli angajaþi ai instituþiilor statului.
Suntem, adesea, sideraþi de încãpãþânarea grecilor în a respinge politica de austeritate: la urma-urmelor, ce vor? – ne întrebãm noi. Asta e situaþia! Grecii însã ºtiu cã nu ei au creat aceastã situaþie, ci factorii politici ºi beneficiari ai acestor experimente, care au adunat averi imense puse la adãpost în strãinãtate. Pãstrând proporþiile, nu suntem departe de aceastã schemã. Probabil cã dacã s-ar putea recupera banii furaþi sau agonisiþi prin mijloace ilegale sau abuzive de cãtre românii care au exploatat conjuncturile favorabile, am putea scãpa de datorii.
Pentru mioritica naþiune românã, cea prea îndelung rãbdãtoare, noul test de rezistenþã îl reprezintã conºtientizarea faptului cã aceste sacrificii n-au servit, practic, la nimic, cã situaþia generalã continuã sã se înrãutãþeascã, datoritã incompetenþei liderilor politici ºi cã, foarte probabil, noi sacrificii vor fi anunþate cu aceeaºi naturaleþe ºi determinare.
Cel mai straniu este faptul cã acest comportament mioritic l-au dobândit ºi politicienii din opoziþie, care par sã nu mai aibã puterea ºi voinþa necesare de a se opune abuzurilor. |