Odată cu pătrunderea lui Giovani Becali în conducerea clubului Rapid, fotbalul românesc intră în faza "becalizării" şi, probabil, este o simplă chestiune de timp până când şi cel de-al treilea membru al clanului de oieri din Tunari se va infiltra în conducerea celui de-al treilea club, Dinamo.  Cu cei trei Becali în frunte este posibil ca fotbalul să treacă într-o nouă fază din zbuciumata sa existenţă postdecembristă, nu neapărat una mai rea decât cele de până acum.  Un argument l-ar putea constitui faptul că, spre deosebire de mulţi alţi "investitori" din fotbal, Becalii au bani.  Bani adevăraţi.  Făcuţi din lână, lapte, blugi, terenuri de construcţie şi jucători de fotbal.  Bani care au făcut alţi bani şi care nu s-au dus pe apa Sâmbetei, pe fel de fel de experimente fanteziste.  Învăţaţi din moşi-strămoşi să preţuiască banul, machedonii au avut această mică slăbiciune - fotbalul - pe care au ştiut să o transforme într-un element de tărie.  S-ar putea să ajungem în situaţia în care redresarea fotbalului să înceapă de la un proces administrativ mai riguros şi mai eficient.  Asta ar fi partea bună a lucrurilor. Cea mai puţin bună, ţine de monopolul pe care fraţii şi verii machedoni îl vor institui asupra fotbalului românesc, şi posibilitatea unei manipulări mult mai intense a rezultatelor, cu deosebirea că, faţă de ceea ce se întâmplă în prezent, vânzările-cumpărările de meciuri vor rămâne în familie şi nu vor mai face zarva pe care o fac acum.  Nu cel mai lipsit de interes este faptul care ţine de mediatizare: feluritele procese şi recursuri ale etapei se vor afla în faţa unei probleme grave - cum să-i împartă în mod egal, pe cei trei (sau câţi vor mai apărea) Becali?  Cum să-i planifice şi să-i repartizeze pentru a asigura spectacole extrafotbalistice de bună calitate pentru telespectatori.  Dar, la urma-urmelor, asta e treaba televiziunilor, nu a noastră.