Desigur că, la o primă privire, pare greu de crezut că cei care se perindă prin faţa Comisiei din Kisseleff - fruntaşii organizaţiilor judeţene - sunt curaţi ca lacrima şi nu li se poate găsi nici o chichiţă, cu atât mai mult cu cât nu de puţine ori presa vuieşte în legătură cu afaceri, abuzuri şi chiar infracţiuni. La a doua vedere, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. În primul rând, pentru că o formaţiune politică, chiar şi una aflată la putere, nu se încadrează în schema de partid care ne este familiară de pe vremea comunismului: o organizare ierarhică, de tip paramilitar, cu o disciplină severă şi cu puteri discreţionare ale şefilor.  Adrian Năstase, ca şi Stolojan sau Băsescu şi mai puţin ca Vadim, este 'suveran' peste o structură care reprezintă o asociere practic liberă.  Aceşti oameni se află unde se află, din convingere sau interes, iar relaţiile interumane prevalează în faţa celor de partid.  Puterile de la centru nu mai sunt discreţionare, iar însăşi stabilitatea şi autoritatea centrului se bazează pe comuniunea de interese din structurile de bază.  De multe ori, un 'baron' local dispune de mai multă putere decât Adrian Năstase, mai ales dacă îşi datorează poziţia unei situaţii sociale şi materiale care fac ca un număr important de persoane să depindă de el.  La urma-urmelor, mai mult decât până acum, structura centrală reprezintă expresia dorinţelor şi voinţelor structurilor de bază, şi nu viceversa.  Iar viitoarele alegeri vor pune în evidenţă, mai mult decât în oricare dintre scrutinurile de până acum 'dictatura' organizaţiilor locale, care nu vor mai înghiţi pe nemestecate listele făcute la centru. De aceea o comisie ca cea din Kisseleff are şi puteri şi răspunderi  limitate.  De aceea se întâmplă ca baronii confirmaţi politic să fie ulterior infirmaţi juridic şi legal, pentru activităţi pe care partidul nu reuşeşte să le controleze.  Nu vreau, în nici un fel, să sugerez că în acest context de relaţii complexe, conducerea PSD-ului poate să invoce scuze.  Poate doar să constate o situaţie de fapt şi să-şi asume - sau nu - riscurile pe care le reprezintă reacţia la urne a alegătorilor. De aceea, cred că cei care se aşteaptă la rezultate spectaculoase, la căderi de capete, la ţintuiri la zid, de la audit scrutin intern, aşteaptă degeaba.  Mai mult decât de stadiul încasării cotizaţiilor şi de atmosfera din organizaţie, partidul nu prea poate să se intereseze.  Doar dacă nu încearcă să se substituie Parchetului, şi atunci avem de-a face cu altceva.  Cu altceva bine cunoscut.