Ieșirea nervoasă a președintelui Chirac la finele summit-ului de la Bruxelles, de lunea trecută, a constituit un moment important pentru Uniune, iar urmările acestei crize vor fi de natură să clarifice o serie întreagă de lucruri care grevează asupra bunei funcționări a acesteia. În primul rând, este vorba despre comunicare. Mai ales aceea dintre membrii și candidați. Aceștia din urmă au fost priviți ca o turmă cuminte care își așteaptă ordonată rândul ca să intre. Și care - potrivit lui Chirac - are în această situație dreptul fundamental să tacă. Și să rămână aliniată. Nimeni n-a catadixit să discute cu candidații problema, marea problemă a Uniunii - diferențele de vederi și de opțiuni dintre cele două grupări: cea pro-americană și cea antiamericană. Evident, gruparea din urmă a reacționat față de poziția adoptată de grupul lăsat de izbeliște și care avea de exprimat sentimente de recunoștință față de americani, pentru primirea sau perspectiva primirii în NATO. Președintele Iliescu a avut o reacție spontană și perfect îndreptățită la perdaful franțuzesc: ei, când au hotărât să se pună de-a curmezișul americanilor, ne-au spus ceva, ne-au cerut părerea? Nicidecum. Iar opinia premierului Năstase, exprimată cu același prilej, pune degetul pe rana acestei dispute: avem sentimentul ciudat că suntem puși să alegem între America și Europa! Problema candidaților chiar asta este: că trebuie să dea satisfacție și americanilor și europenilor, într-o chestiune de fond asupra căreia aceștia nu reușesc - sau nu vor - să se pună de acord. Cât de riscantă a fost această poziție românească - nu cred că mai e cazul să discutăm. Rămâne să vedem cât de oportună. Răspunsul îl vom primi mai repede decât se așteaptă cineva. Nu cred că, la această oră, se mai pune problema dacă va fi sau nu război cu Irakul. Numărătoarea inversă a fost declanșată și nici controalele inspectorilor ONU, nici opoziția interesată a Franței și nici protestele pacifiștilor de pretutindeni n-o mai pot opri. Mașina primului război din noul mileniu s-a pus în mișcare, răspunzând unei logici intime care de cele mai multe ori scapă și rațiunii și voinței. |