Corespondenţă din capitala Republicii Filipine, de la Octavian Andronic (20 februarie 2002)

Coincidenţă sau nu, prima vizită a unui preşedinte român postdecembrist în Filipine are loc taman la aniversarea a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. În alocuţiunea sa de la festivitatea de semnare a Memorandumului privind înţelegerile convenite pentru colaborarea în domeniul agriculturii, desfăşurată la palatul Madacanang, doamna Gloria Arroyo Macapagal, preşedintele Republicii Filipine, spunea că raţiunea principală care a condus la alegerea României, ca prima ţară din lagărul socialist cu care ţara sa stabilea relaţii diplomatice, a fost aceea a rădăcinilor culturale comune latine. Doamna Arroyo, o femeie micuţă de statură, ocupă, şi în prezent, camera din palat în care şi-a petrecut tinereţea pe când preşedinte era tatăl său. Ea însăşi a devenit şef al statului într-un mod oarecum neaşteptat, după ce fostul preşedinte Estrada, un ex-actor, a fost demis pentru corupţie, ea ocupând atunci poziţia de vicepreşedinte. Dl Ion Iliescu a răspuns acestui discurs cu amabilităţile de rigoare, aducând la final şi o mică surpriză: faptul că doamna Arroyo a acceptat invitaţia de a vizita România anul viitor.

Filipinele sunt cea de-a patra etapă a turneului pe care. dl Iliescu îl întreprinde în Asia. După Emiratele Arabe Unite, unde am înregistrat o uşoară indiferenţă a gazdelor (determinată de unele confuzii de comunitare, limpezite abia spre final), după Japonia - primire sobră, politicoasă, dar poate cam rece - atmosfera s-a încălzit brusc în Vietnam, pentru a atinge cote de real interes în Filipine. Principalul cotidian care apare aici - „Manilla Bulletin" - a acordat spaţii, ample, de pe prima paginai evenimentului, dedicând domnului Iliescu şi relaţiilor cu România şi un editorial. Festivităţile de primire au fost însoţite de tot fastul de rigoare, cu gardă militară, fanfară şi cu... lătrat de câini! (în faţa palatului, doamna Arroyo a admirat, într-un ţarc, câteva zeci de câini pe care îi îngrijeşte cu atenţie.) Oraşul - care este o veritabilă surpriză pentru noi, prin întindere şi prin amploarea construcţiilor moderne şi a lucrărilor edilitare - este împodobit cu steagurile româneşti. În afara întâlnirilor şi convorbirilor cu doamna Arroyo, dl, Iliescu a mai vizitat monumentul eroului naţional Jose Rizal, a participat la un dineu oferit în onoarea sa şi urma să se întâlnească, astăzi, cu alte personalităţi politice locale, după un Ion Iliescu a fost primit de Gloria Arroyo Macapagal, preşedintele Republicii Filipine, program întocmit cu multă rigoare de protocolul filipinez (care pare să aibă o aversiune faţă de îmbrăcămintea jeans şi tenişi, pe care-i interzice cu desăvârşire!). Dintr-un anumit punct de vedere, alegerea Filipinelor că destinaţie pentru această vizită părea riscantă. Presa a vorbit mult despre ameninţările fundamentaliştilor din Sud, ai lui Abu Sayaff (cumnatul lui Bin Laden!), care ia ostatici şi lansează acţiuni teroriste. Guvernul pare, însă, să stăpânească situaţia, iar viaţa din capitală, cel puţin, decurge normal. Ţara - un arhipelag constituit din 7 000 de insule, cu o populaţie de 77 milioane de locuitori - are o economie dinamică, bazată pe importante resurse minerale, fiind cel mai mare producător de cupru din Asia. Singura ţară predominant creştină din Asia, Filipinele au o datorie externă de 52 milioane dolari, dar şi un PIB de 85 de miliarde cu o inflaţie de doar 6,3 la sută pe an. În 1999 străinii au investit în Filipine 2 miliarde de dolari, preponderent din Franţa, Anglia, SUA şi Japonia. O instabilitate politică marcată, ce a urmat fugii lui Marcos, în 1986, a făcut ca venitul naţional să scadă de la 1 200 USD pe locuitor în 1997, la 900 în 2001. Economia însă se redresează, finanţele sunt bine ţinute în mână şi Filipinele se anunţă, alături de Vietnam, ca unul dintre noii „tigri" ai economiei asiatice.