Meandrele concretului
|
Eu, sincer să fiu, aș vrea să dau postul Tele 7abc lui Ludovic al XIV-lea.
-- col. (m) Virgil Voiculescu, director general Tele 7 abc
|
|
Corespondență de la Tokio de la Octavian Andronic (14 februarie 2002)
Începând de marți seară, președintele Iliescu se află în Japonia. Pentru a doua
oară. Prima dată, în noiembrie 1990, a fost invitat să participe la încoronarea
lui Akihito, ca împărat al Japoniei, după moartea tatălui său, Hirohito. S-ar
putea spune că sunt cunoștințe vechi. Poate că, de aceea, primirea președintelui
român, ieri dimineață, a emanat oarece căldură din partea unui împărat înghețat
între regulile protocolului. Un protocol extrem de strict, cu o delegație redusă
la „sânge", cu doar zece ziariști cărora li s-a permis să asiste, dintr-un țarc,
timp de 30 de secunde, la schimbul inițial de amabilități (dintre care am putut
reține doar că, la observația dlui Iliescu - „Este o adevărată grădină aici!" -
împăratul a răspuns cu: „Dincolo de grădină...!, restul pierzându-se în
murmurele asistenței care, conform protocolului, n-avea voie să strige, să miște).
Delegația restrânsă - de ziariști - a mai avut privilegiul să vadă, timp de zece
secunde, cum înalții oameni încep să mănânce, după care spectacolul s-a încheiat.
Nu însă și vizita. În cursul dimineții, la hotelul Imperial, unde a fost cazat,
președintele român i-a primit pe președinții câtorva mari corporații japoneze
(cu cifre de afaceri de câteva ori mai mari decât bugetul României) între care
Sumitamo, Mitsubishi Heavy Industries, Marubeni, Mitsui, Tomon, a acordat
interviuri câtorva mari ziare nipone și a participat la o recepție la Ambasada
României, unde gazdele au invitat vreo 300 de persoane deși știau că n-au loc
decât vreo sută.
Astăzi, în program figurează vizite și convorbiri la conducerile celor două
camere ale Dietei japoneze, și o întrevedere ca premierul Koizumi, la reședința
acestuia. În relația sa cu Japonia, care datează, la nivel oficial, încă din
1917, România - și liderii ei - au o problemă: deși după 1990 s-au perindat pe
la Tokio președinți, premieri, miniștri și șefi de camere, la București n-a
ajuns nici un înalt oficial japonez! Cei mai „mari" au fost un ministru adjunct
de la transporturi și un director din Ministerul de Externe. Asta spune multe
despre interesul cu care această super-putere economică ne privește și despre
capacitatea noastră de a capta acest interes. Volumul investițiilor este încă
extrem de redus, chiar dacă beneficiem de diferite forme de asistență și de
sprijin. Dacă delegațiile românești care bat lungul drum al Soarelui Răsare nu
reușesc să miște nimic din loc, atunci aceste schimburi, cât sunt ele de
oficiale, rămân simple excursii, obositoare și costisitoare. |
|