Meandrele concretului
|
ªase zero-uri ºi o cifrã micã în faþã!
-- Florin Cãlinescu, despre averea sa
|
|
„Există şi o imprescriptibilitate norală a abuzurilor”
Invitat: GAVRIL IOSIF CHIUZBAIAN, ministrul Justiţiei
Data: 19 septembrie 1995
Octavian Andronic : Bună seara, stimaţi telespectatori, atât tema cât şi
invitatul emisiunii noastre din această seară au generat un interes deosebit,
dovadă că două publicaţii importante "Libertatea" şi "Evenimentul Zilei" au
consemnat-o cu precizările de rigoare. Precizările se referă la faptul că am
propus domnului ministru Gavril losif Chiuzbaian, despre care aş vrea să
menţionez faptul că a venit aici înainte de terminarea şedinţei de Guvern din
această seară, lucru care exprimă nu numai interesul domniei sale pentru această
emisiune, dar şi respectul pentru cuvântul dat. Drept pentru care îi mulţumesc
în numele dvs. Am convenit înainte ca, din aria, tematica extrem de largă a
abuzurilor şi corupţiei să ne concentrăm într-un fel asupra noţiunii de abuz.
Este un fenomen de care ne izbim aproape în fiecare zi şi aproape la orice pas.
ÃŽndrăznesc să spun că este consecinţa unei anumite situaţii date, a faptului că
într-o societate ca a noastră care parcutge acest complex fenomen al tranziţiei,
structurile sunt încă departe de a fi consolidate şi de a lucra la adevărata lor
capacitate. Domnule ministru, cum aţi defini, din punct de vedere juridic,
noţiunea de abuz ?
Gavril Iosif Ghiuzbaian : ÃŽntâi de toate să încercăm din punct de vedere
biologic pentru că în limba română noţiunea are mai multe înţelesuri. Si să nu
uităm că a fost prezentă această noţiune şi la strămoşii noştri, vorbesc de cei
romani, prin "abuz", care avea si acum 2 000 sau 3 000 de ani, ca si astăzi,
sensul de folosire excesivă a unui lucru. ÃŽn înţelepciunea românului, abuzul
este definit foarte bine de adagiu, "ce-i prea mult nu-i sănătos, sau ce-i prea
mult strică." Şi cam asa este si în privinţa aceasta. Cunosc un gânditor francez,
l-aş numi pe Jean Jacques Rousseau, care utiliza această noţiune în mod
sarcastic, spunând că "abuzul de cărţi ucide ştiinţa". Dar acum să nu abuzăm de
divagaţie şi să facem precizarea ca abuzul este componenta a nenumărate sintagme
în diferite domenii de activitate. Astfel în medicină se vorbeşte de abuzul
alimentar, de abuzul de medicamente si chiar de abuzul sexual. Şi, de asemenea,
în domeniul etico-juridic. Se cunoşte sintagma „abuz de autoritate”, „abuz în
serviciu”, care de fapt ajunge şi la latura penală a fenomenului, „abuz de
funcţie”, „abuz de purtare abuzivă”, „abuz de încredere”, iarăşi o altă
infracţiune incriminată în codul penal şi varianta de modificare. Pentru că
această atitudine, în ultimă instanţă - abuzul - înseamnă o atitudine de cele
mai multe ori ilicită, provocatoare de prejudicii pentru victime. Trebuie
raportat şi la poziţia socială a celui care comite faptele abuzive pentru că în
raport de această judecată abuzurile pot avea caracter individual în relaţiile
interpersonale sau un caracter oficial, atunci când autorul este un funcţionar
public ce reprezintă autorităţile statului. Dar pentru că aţi vorbit şi despre
corupţie, de fapt este genericul emisiunii, să ştiţi că de foarte multe ori
corupţia sau chiar crima organizată şi crima organizată tranzacţională este
extrem de periculoasă, avem deja semnale că este prezentă şi la noi, au foarte
multe legături cu abuzurile şi cu comportarea abuzivă a unor aşa-numite "gulere
albe". Cunoaşteţi terminologia , este demult consacrată în sociologie, chiar în
criminologie şi poate că trebuie să ne îndreptăm atenţia foarte serios, prin
acţiuni preventiv, asupra acestui segment din care, desigur, fac parte şi
demnitarii, este şi motivul pentru care în prevenirea şi combaterea fenomenului
de corupţie am iniţiat un întreg pachet legislativ, între care este şi un
proiect de lege vizând răspunderea ministerială. Şi tot legat de acaesta, un
proiect de lege privind declararea averii de către demnitari.
Octavian Andronic : De altfel, într-un fel sau altul, membri ai precedentelor
guverne s-au prevalat de absenţa acestei legi.
Gavril Iosif Ghiuzbaian : Nu ştiu, realitatea este că sunt puţine ţări care au o
reglementare foarte clară şi decisă. De regulă, se apelează la dreptul comun şi
pentru sancţionarea demnitarilor pentru săvârşirea unor fapte în exerciţiul
atribuţiilor lor. Spre exemplu, în Constituţia belgiană se prevede obligaţia
pentru Parlament să adopte legea răspunderii ministeriale. Ei nici până în
prezent nu au adoptat o astfel de lege. ÃŽn alte ţări există, şi noi am şi
folosit anumite elemente pentru că atunci când avem un ghid legislativ, când am
gândit de ce nu reuşim să reglementăm un anumit domeniu de activitate este
firesc să ne şi inspirăm din modelele pozitive pe care ni le oferă alţii.
Octavian Andronic : ÃŽntorcându-ne la esenţa problemei care este, după părerea
dvs. cea mai des întâlnită formă de abuz, cea de care cetăţeanul - acest etern
păgubaş - se loveşte aproape la tot pasul ?
Gavril Iosif Ghiuzbaian : Este abuzul de drept. Este, de fapt, şi cel mai
cunoscut şi îl întâlnim întâi de toate în relaţiile interpersonale şi acest abuz
de drept reprezintă fapta ilicită constând în exercitarea drepturilor subiective,
deci drepturile pe care fiecare persoană le are potrivit Constituţiei, potrivit
legii, într-un mod contrar scopului social sau economic, contrar normelor de
conduită morală. Pornind de la câteva coordonate de principiu şi, în primul rând
credinţă, în concordanţă cu scopul în care au fost ele conferite şi în limitele
stabilite prin lege. ÃŽn plus, exercitarea unui drept aparţinând unei persoane
fizice sau chiar juridice nu trebuie să lezeze sau să prejudicieze drepturile
sau interesele legitime ale altei persoane. Pe undeva, libertatea ta trebuie să
o exerciţi în limitele în care nu intersectează graniţele libertăţii celuilalt.
Acest lucru se întâmplă destul de des si este datorită unor carenţe educaţionale,
de asemenea si structura psihologică a personajului este determinantă, dar de
multe ori şi vechile mentalităţi, sechelele acumulate într-o prea îndelungată
noapte totalitară şi care, din păcate, uneori ne mai apasă unde mai sunt
acumulate într-un trecut apropiat şi ele sunt, uneori, determinante, în această
privinţă.
Octavian Andronic : Cred că o reminescenţă a acestei perioade vine din ideea în
care este privită relaţia dintre cetăţean si instituţie. Timp de decenii,
cetăţeanul a fost la discreţia instituţiei si a funcţionarului public. El nu a
avut niciodată nici un drept, orice contract a fost privit doar prin prisma
obligaţiilor cetăţeanului, nu şi prin drepturile lui.
Gavril Iosif Ghiuzbaian : Nici asta nu e bine, deoarece trebuie să fie un
echilibru între drepturi si obligaţii. ÃŽncă foarte mulţi cetăţeni nu înţeleg
acest lucru. Poate si de aici productivitatea destul de scăzută în diverse
domenii economice şi, evident că aici un rol important îl au factorii de decizie
şi, ,oerenţa sistemului legislativ şi aplicarea sa aşa cum se cuvine. Deci,
abandonarea crizei de autoritate care mai inhibă foarte multe organe de
autoritate. ÃŽn orice caz, faţă de anul trecut, semestrul I 1994, în semestrul I
1995 să ştiţi că a crescut exigenţa şi autoritatea organelor atât de urmărire
penală, atât la fenomenul infracţional şi mai ales de corupţie. Pentru că s-a
ajuns ca în materia luării de mită, 88% să fie cazurile de condamnare la
închisoare, deci hotărâre definitivă. Persoane condamnate pentru luare de mită,
desigur nu este îmbucurător pentru că creşte acest... dar, oglindeşte faptul că
organele de justiţie au început să-şi intre în mână, ceea ce este un semn foarte
bun. A fost, cred, şi o consecinţă a faptului că la începutul anului când am
făcut un bilanţ al activităţii trecute am pus în discuţia colegilor mei, adică
preşedinţii Curţilor de Apel ale tribunalelor, precum şi prim-procurori de pe
lângă aceste instanţe, a Ministerului de Justiţie şi a Ministerului Public,
problema aceasta a crizei de autoritate manifestate şi a lipsei de fermitate. Şi,
evident s-a discutat cu foarte mult spirit de răspundere acest subiect şi cred
că s-a înţeles foarte bine si momentul si faptul că fată de anumite fapte
antisociale si fată de anumiţi infractori trebuie să se manifeste o anumită
politică penală, cei puţin în această perioadă în care avem semnale de creştere
a ratei infracţionalităţii în mod alarmant (...) Este motivul pentru care am
adoptat şi pe linia celor două instituţii, ale puterii judecătoreşti, deci merg
în instanţele de judecată, până la Ministerul de Justiţie care coordonează
activitatea aceasta, administrează deci Justiţia, pentru că aşa cum a rezultat
la Reuniunea Ministerului de Justiţie din Europa care s-a desfăşurat la
Bucureşti în luna iunie, ministrul de justiţie fără să fie o privire narcisistă
aceasta asupra funcţiei respective, are un rol cheie între puterile statului.
Chiar asta a fost sub privirea secretarului general, şi anume el este
reprezentantul puterii judecătoreşti pe lângă Executiv şi Legislativ, în acelaşi
timp reprezentantul Executivului pe lângă Executiv şi Legislativ, şi în acelaşi
timp reprezentantul Executivului pe lângă puterea judecătorească si, lându-ne în
serios aceste atribuţii am elaborat o strategie corespunzătoare în privinţa
coordonării activităţii antiinfracţionale. ÃŽn acest sens avem chiar o direcţie
specială care răspunde şi de relaţiile dintre Ministerul Justiţiei cu Ministerul
Public care are acest obiectiv foarte important şi pentru că fenomenul, în
special corupţia este un fenomen care nu poate fi abordat cu eficienţă decât în
mod interdisciplinar, în componenţa acestei direcţii fac parte şi psihologi şi
sociologi pentru că numai printr-un tratament interdisciplinar şi prin efectul
concertant al tuturor factorilor se poate vindeca. De fapt, ceea ce facem noi
prin activitatea procuraturii este doar un tratament post-factum. Să încercăm să
găsim soluţii serioase şi eficiente de prevenire, pentru că este de preferat să
combaţi, decât să intri în puşcărie. Din nefericire, în legătură cu această
activitate de prevenire, imediat după Revoluţie a existat o inhibiţie pentru că
a fost utilizată de multe ori în mod demagogic în vechiul regim şi chiar dacă
uneori foarte mulţi judecători, procurori, şi-au luat această activitate foarte
în serios şi de foarte multe ori şi-a dovedit eficienţa chiar şi în perioada
respectivă. Ei bine, la ora actuală continuă o strategie foarte serioasă de a
reînnoi această idee,de a o adapta economiei de piaţă, lată, spre exemplu, ne
preocupă -pentru că o criză să zic de informaţie juridică, de educaţie juridică
există peste tot. Am constatat şi nu numai eu faptul că foarte multe instituţii
bugetare, regii, societăţi comerciale sunt descoperite de apelurile juridice.
Este motivul pentru care am iniţiat elaborarea unei legi ... proiect privind
serviciile de contecios şi alocaţiile publice. Se referă acolo la locul pe
care-l merită aceşti oameni pentru că prin asta putem preveni foarte multe
abuzuri.
Pagina: 1/3 
|
|