Meandrele concretului
|
"- Ce vrei sã te faci când vei fi mare?
- Cercetãtor DANONE!"
-- Gigel, 5 ani
|
|
„Amara experienţă de deţinut mi-a folosit ca judecător”
Invitat: Adrian Niţoiu, judecător la Curtea Supremă de Justiţie
Data: 15 august 1995
Octavian Andronic: Bună seara, stimaţi telespectatori, vă mulţumim în primul
rând pentru că vă aflaţi şi în această seară în faţa televizoarelor şi, înainte
de a intra în subiectul emisiunii noastre care este o nouă ediţie a luptei pe
care o ducem cu mijloacele care ne sunt proprii, împotriva abuzurilor şi
corupţiei, să-i felicităm, în numele meu şi al invitatului nostru, pe toate
Măriile, Mioarele, Marinelele, dar în egală măsură pe toate Marianele şi
Marinele, care îşi sărbătoresc astăzi ziua onomastică. Le urăm din inimă "La
mulţi ani". Dacă aţi citit "Libertatea" de astăzi , ştiţi cine este invitatul:
este domnul judecător Adrian Niţoiu, de la Curtea Supremă de Justiţie, personaj
cunoscut al vieţii publice post¬revoluţionare, nu numai datorită faptului că a
fost unul dintre primii "răi" ai proceselor care au fost declanşate după
revoluţie. ÃŽnsă, pentru o mai bună edificare, vă propun un remember pe calea
imaginilor de acum cinci ani şi jumătate. (...)
Iată-l de astă dată în ţinută civilă, dar păstrându-şi gradul militar, care este
acela de general maior ... domnul judecător Adrian Niţoiu de la Curtea Supremă
de Justiţie. Domnule judecător, ce sentimente v-au trezit imaginile pe care
le-am urmărit acum ? Cum vi se par ? Ce reprezintă ele pentru dvs. în 1995 şi ce
au reprezentat în 1990 ?
Adrian Niţoiu: ÃŽn anul 1990, mai precis în luna ianuarie, când a avut loc
procesul din care am urmărit câteva secvenţe, m-a încercat simţământul că-mi fac
datoria faţă de ţară participând la tragerea la răspundere a celor acuzaţi de
grave infracţiuni. Astăzi, revăzând aceste imagini mă gândeam la faptul că dacă
ar mai fi în faţa camerei de luat vederi, Postelnicu nu ar mai avea aceeaşi
atitutudine, după cum poate s-a constatat că şi-a schimbat-o pe parcurs, atât el
cât şi ceilalţi, revenind asupra recunoaşterilor şi declarându-şi nu numai
nevinovăţia, dar chiar şi unele merite în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la
sfârşitul anului 1989 în ţara noastră.
Octavian Andronic: Aţi pronunţa astăzi aceeaşi sentinţă pe care aţi pronunţat-o
în 1990 ? Care este marja de variabilitate a unei sentinţe, influenţată de
contextul istoric, politic şi de alţi factori exteriori ?
Adrian Niţoiu: Diferenţa de apreciere a probelor are marje în funcţie de
contextul istoric. Un singur lucru este clar, şi astăzi ca şi atunci : nu am
nici o îndoială de vinovăţia celor care au fost aduşi în fata justiţiei. Sigur
că, în funcţie de mutaţiile produse în viaţa politică, economică, socială,
juridică s-ar pune unele probleme referitoare la încadrarea juridică, vinovăţia
însă rămâne de neclintit.
Octavian Andronic: Vă mulţumesc pentru acest răspuns. ÃŽnainte de a trece la
umătorul am să-mi permit să prezint telespectatorilor câteva elemente biografice
ale invitatului. Deci, născut în 1930 la Craiova, oltean, absolvent al scolii de
ofiţeri si al Facultăţii de Drept din Bucureşti, procuror militar, arestat în
1959 pentru „uneltire contra ordinii de stat” - celebrul articol 209 - şi
condamnat la 12 ani muncă silnică. A executat cinci în Balta Brăilei şi în Deltă.
Graţiat, reabilitat în 1964, a lucrat ca contabil şef până în 1968, când celebra
plenară din aprilie a încercat să dea o impresie de legalitate pentru ca
puternicii zilei să se poată răfui mai bine cu vechea echipă. S-a constatat
atunci că a fost vorba de o eroare judiciară şi a reintrat în justiţie ca
judecător. ÃŽn 1977 însă au început iar să cântărească antecedentele penale, a
funcţionat până la revoluţie ca consilier juridic în Ministerul Apărării
Naţionale. După Revoluţie a fost încadrat la Tribunalul Militar Teritorial, a
judecat procesul „celor patru” din care am urmărit secvenţele dinainte, din
ianuarie 1990, ca şi procesul celor 1.400 de arestaţi de la Jilava, al autorilor
reţinerii lui Dumitru Mazilu şi procesul generalului Vlad. Am să fac o paranteză:
în discuţia avută înainte de emisiune aţi amintit un episod, şi anume că la un
moment dat, când generalul Vlad, fostul şef al Securităţii a venit să-şi vadă
dosarul înaintea unui proces aţi simţit nevoia să vă interesaţi dacă are la
dispoziţie cele necesare: creioane, hârtie ş.a.m.d. Veneaţi după ce aţi băut o
cafea şi v-aţi gândit, omeneşte, că s-ar putea ca şi generalul Vlad să dorească
să bea o cafea. l-aţi oferit-o. A fost surprins. Iertaţi-mă, dar într-o judecată
mai elementară care derivă din celebra lege a Talionului v-aş întreba: câţi
dintre anchetatorii dvs. v-au oferit o cafea în 1959 ?
Adrian Niţoiu: Eu am fost anchetat şi judecat în anul 1959 când
specifică regimului totalitar era represiunea şi când nu se punea
problema unei atitudini corecte faţă de cel pe care îl anchetezi. Astfel,evident
că nici nu aş fi pus problema că mi s-ar putea oferi o cafea sau o ţigară. Lipsa
ţigaretei era un element de şantaj, în scopul de a declara ceea ce se dorea a se
stabili fără ca să reprezinte însă realitatea.
Octavian Andronic: Toată această experienţă de viaţă, ultimă,
fundamentală, de Deltă şi de Balta Brăilei au cântărit în modul în care aţi
apreciat vinovăţiile celor care i-aţi judecat după 1990 ?
Adrian Niţoiu: Această amară experienţă a contribuit nu numai în modul în care
am judecat, am participat la judecarea unor procese începând cu anul 1990 şi în
prezent, ci şi după ce mi-am reluat, între anii 1970 -1977, activitatea de
judecător.
Pagina: 1/2 
|
|