Meandrele concretului
|
Mã sperie atracþia pentru partidul ãsta care o are la lume!
-- Gigi Becali, preºedintele Partidului Noua Generaþie
|
|
   Un manuscris redescoperit dupã aproape 5 ani, îmi
reaminteºte întâmplãri aproape uitate. Dar care la vremea respectivã au captat
cu lãcomie atenþia publicului.(16 octombrie 2007)
   Douã lucruri par sã marcheze acest început de an. Primul este
moartea tragicã ºi absurdã a colegului Tinu ºi ceea ce a urmat dupã ea: isteria
halucinantã a unei vieþi duble, bine ascunsã de ochii ºi urechile, nu doar ale
confraþilor. Sunt sigur cã nu puþini dintre ei îºi muºcã acum pumnii pentru cã
nu au ºtiut mai din timp aceste lucruri, pe care le-ar fi putut folosi în
bãtãliile purtate împotriva arogantului urmaº al „Scânteii”. Tinu, tip ºters,
fãrã veleitãþi de vreun alt fel decât aceea apecificã oamenilor mici de staturã-de
a strânge putere ºi de a-i domina pe ceilalþi- pãrea ultimul om care sã aibe, în
spatele cortinei, o viaþã paralelã, cu un copil alãturi de care-aºa cum reiese
din secvenþele difuzate de televiziuni, din filmele de amatori ale familiei
Iucinu-se simþea stângaci ºi nelalocul lui. Un copil care, deja, pe la 12-13 ani
era mai înalt decît tatãl, pe care-l þinea, protector parcã, cu braþul de dupã
gât...
   Viaþa secretã a lui Tinu nu era, la urma urmei, chiar atât de
secretã. Erau destul de mulþi cei care o cunoºteau ºi o frecventau. Erau în
primul rând familia nelegitimã ºi rudele ºi prietenii ei. Era chiar ºi familia
legitimã, care accepta, dupã toate aparenþele, aceastã împãrþire. ªi nici mãcar
nu era o viaþã în spatele uºilor închise. S-au putut vedea în aceleaºi secvenþe
oferite cu nefireascã lipsã de discreþie de cãtre fiul nelegitim ºi mama sa: la
plajã, pe litoral, la plimbare, în holul hotelului. Peste tot Tinu apãrea în
compania acestei familii despre care, foarte probabil, cei care nu i-o cunoºteau
pe cea adevãratã, o considerau ca fiind ca atare. Un alt amãnunt ciudat este
lipsa de reþinere a lui Tinu de a se fotografia în compania noii familii. Nu
rãzbate din nici un gest teama cã acestea le-ar putea da de gol odatã ºi odatã.
Pãrea cã nu-i pasã sau cã nu se teme. Pur ºi simplu...Tinu nu mai era un om
tânãr. Trecuse, aritmetic, în vârsta a treia. Persistã, pentru mine,
întrebarea:dacã era atât de ataºat de fiul sãu ºi de mama lui, de ce a întârziat
sã reglementeze aceastã relaþie? Stratagema cu cumnatul care se declarã tatãl
copilului este de înþeles pentru vremea în care, redactor fiind la „Scânteia”,
putea risca trimiterea la „munca de jos” pentru imoralitate. Cadrele n-ar fi
accepat niciodatã aºa ceva. Greu de înþeles este ºi reþinerea de care a dat
dovadã soþia-rusoaicã, trãdatã. Puþine femei în situaþia ei ar fi rezistat
tentaþiei de a-l demasca. De ce n-a fãcut-o? Ramâne un mister. La fel ca ºi
implicarea lui Tinu în acþiuni de „spionaj” în favoarea ruºilor, notorie în
epocã. Poate, cu adãugirea (experimentalã) a folosirii lui într-o partiturã
dublã. Când lucrurile, inclusiv regimul politic, s-au schimbat, Tinu nu a fãcut
nimic pentru a schimba, la rândul sãu, condiþia celor la care se pare cã þinea.
A intenþionat ceva-o dovedeºte, renunþarea la calitatea de tatã a unchiului, dar
s-a oprit la faza liniuþei din certificatul de naºtere. I-a fost teamã de ceea
ce ar fi putut stârni printre cei care nu-l iubeau, recunoaºterea acestei vieþi
duble? Aºtepta un prilej favorabil, care sã-l facã imun în faþa oricãrei
consecinþe -cum era preluarea controlului total al ziarului? Nu vom ºti. Sunt
lucruri pe care le-a dus cu el în mormânt. Lãsând în urmã aceastã agitaþie ºi
aceste comentariicare îi reduc considerabil statura de justiþiar. Lui ºi
ziarului. Ziarului ºi ziariºtilor.
   Tot ce-a urmat dupã dezvãluirea acestui secret, poartã
amprenta unei telenovele ieftine. Viaþa fiului ºi a mamei sale, relaþia cu
familia legalã se consumã prin intermediul ziarelor. Comunicarea lor are aerul
unor press release-uri . Se simte mâna lui Sergiu Andon, cel etern frustrat de
vântul care i-a fost fãcut din redacþie din motive de stângism excesiv-într-o
gazetã de stânga. Fostul ziarist, scos cu brutalitate din lumina reflectoarelor
presei are niºte poliþe de plãtit. ªi le plãteºte aºa cum este:câº. Mergând pe
unde nu se uitã. ªi uitându-se pe unde nu merge.
   Mi-e greu sã cred cã toatã aceastã poveste va rãmâne fãrã
urmãri pentru ziare. Situaþia „celui mai puternic ziar românesc” este mai
fragilã ca niciodatã. Chiar dacã schimbãrile la nivelul acþionariatului vor
întârzia sã se manifeste, se va deschide lupta internã pentru succesiune.
Cristian Tudor Popescu,fãrã Tinu, este un om debusolat, capabil sã dea curs
propriilor impulsuri, într-o direcþie autodistrugãtoare. „Lupii tineri” din
jurul sãu doresc sã-ºi mai punã stele pe epoleþi. Vor ridica glasul cu primul
prilej. Vor emite pretenþii de neoprit. κi vor ataca reciproc interesele cu
zonele de protecþie. ªi nu va mai fi nimeni care sã medieze aceste situaþii cu
autoritatea neîdoielnicã a lui Tinu.
   A doua chestiune este cea a lui Adrian Pãunescu. Dupã o cam
lungã tãcere, pentru stilul sãu, bardul apare brusc la o lansare de carte, tras
la faþã, cu gulerul cãmãºii lãrgit , cu privirea obositã ºi declarã, hodoronc-
tronc, cã a trecut pe lângã moarte ºi cã este victima unei suferinþe atroce. Nu
din cauza unei boli lumeºti, cum te-ai aºtepta, ci din dragoste! Suferinþa de-a
fi fost pãrãsit de o iubitã misterioasã. Dar nu prea misterioasã. Primul
ministru e prezent la lansare ºi-l mângâie pe creºtet încercând sã-i mai aline
durerea. Spectacolul devine popular. Poetul dã interviuri, face aluzii
transparente. Vorbeºte despre marea sa iubire ºi despre protecþia pe care i-a
oferit-o clanul: fii, nepoþi, strãnepoþi. Nu pomeneºte nimic de nevastã! Bardul
îndrãgostit, hârjonindu-se la lucru ºi în afara lui cu aleasa inimii, protejat
cu grijã de familie. Hormonii poetici aleargã în voie, la acest adãpost. Pânã
când ingrata îºi ia zborul. Gest de neconceput: un om ca Pãunescu sã fie pãrãsit
de o femeie? De o biatã femeie? De o nerecunoscãtoare, incapabilã sã realizeze
cã însiºi Zeus ºi-a coborât privirile asupra fiinþei sale muritoare?Poetul îºi
cântã eºecul cu zelul obiºnuit.Îl transformã în beneficiu literar ºi material.
Din durere, trãdare, reproº, izvorãsc rapid douã cãrþi bine vândute. La nivelul
sãu episodul se dezbracã de orice conotaþie vulgarã, ºi amantlâcul tolerat de
familie devine reper artistic ºi istoric. Povestea trece din ziar în ziar, din
emisiune în emisiune ºi poetul revine la viaþã vãzând cu ochii, dupã momentele
de prãbuºire metafizicã…
   Douã episoade stranii-nu prin esenþa lor, ci prin modul
neobiºnuit în care sunt proiectate în conºtiinþa publicã.(25 ianuarue 2003)
|
|