„Amara experienţă de deţinut mi-a folosit ca judecător”
Invitat: Adrian Niţoiu, judecător la Curtea Supremă de Justiţie
Data: 15 august 1995
Octavian Andronic: Bună seara, stimaţi telespectatori, vă mulţumim în primul
rând pentru că vă aflaţi şi în această seară în faţa televizoarelor şi, înainte
de a intra în subiectul emisiunii noastre care este o nouă ediţie a luptei pe
care o ducem cu mijloacele care ne sunt proprii, împotriva abuzurilor şi
corupţiei, să-i felicităm, în numele meu şi al invitatului nostru, pe toate
Măriile, Mioarele, Marinelele, dar în egală măsură pe toate Marianele şi
Marinele, care îşi sărbătoresc astăzi ziua onomastică. Le urăm din inimă "La
mulţi ani". Dacă aţi citit "Libertatea" de astăzi , ştiţi cine este invitatul:
este domnul judecător Adrian Niţoiu, de la Curtea Supremă de Justiţie, personaj
cunoscut al vieţii publice post¬revoluţionare, nu numai datorită faptului că a
fost unul dintre primii "răi" ai proceselor care au fost declanşate după
revoluţie. Însă, pentru o mai bună edificare, vă propun un remember pe calea
imaginilor de acum cinci ani şi jumătate. (...)
Iată-l de astă dată în ţinută civilă, dar păstrându-şi gradul militar, care este
acela de general maior ... domnul judecător Adrian Niţoiu de la Curtea Supremă
de Justiţie. Domnule judecător, ce sentimente v-au trezit imaginile pe care
le-am urmărit acum ? Cum vi se par ? Ce reprezintă ele pentru dvs. în 1995 şi ce
au reprezentat în 1990 ?
Adrian Niţoiu: În anul 1990, mai precis în luna ianuarie, când a avut loc
procesul din care am urmărit câteva secvenţe, m-a încercat simţământul că-mi fac
datoria faţă de ţară participând la tragerea la răspundere a celor acuzaţi de
grave infracţiuni. Astăzi, revăzând aceste imagini mă gândeam la faptul că dacă
ar mai fi în faţa camerei de luat vederi, Postelnicu nu ar mai avea aceeaşi
atitutudine, după cum poate s-a constatat că şi-a schimbat-o pe parcurs, atât el
cât şi ceilalţi, revenind asupra recunoaşterilor şi declarându-şi nu numai
nevinovăţia, dar chiar şi unele merite în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la
sfârşitul anului 1989 în ţara noastră.
Octavian Andronic: Aţi pronunţa astăzi aceeaşi sentinţă pe care aţi pronunţat-o
în 1990 ? Care este marja de variabilitate a unei sentinţe, influenţată de
contextul istoric, politic şi de alţi factori exteriori ?
Adrian Niţoiu: Diferenţa de apreciere a probelor are marje în funcţie de
contextul istoric. Un singur lucru este clar, şi astăzi ca şi atunci : nu am
nici o îndoială de vinovăţia celor care au fost aduşi în fata justiţiei. Sigur
că, în funcţie de mutaţiile produse în viaţa politică, economică, socială,
juridică s-ar pune unele probleme referitoare la încadrarea juridică, vinovăţia
însă rămâne de neclintit.
Octavian Andronic: Vă mulţumesc pentru acest răspuns. Înainte de a trece la
umătorul am să-mi permit să prezint telespectatorilor câteva elemente biografice
ale invitatului. Deci, născut în 1930 la Craiova, oltean, absolvent al scolii de
ofiţeri si al Facultăţii de Drept din Bucureşti, procuror militar, arestat în
1959 pentru „uneltire contra ordinii de stat” - celebrul articol 209 - şi
condamnat la 12 ani muncă silnică. A executat cinci în Balta Brăilei şi în Deltă.
Graţiat, reabilitat în 1964, a lucrat ca contabil şef până în 1968, când celebra
plenară din aprilie a încercat să dea o impresie de legalitate pentru ca
puternicii zilei să se poată răfui mai bine cu vechea echipă. S-a constatat
atunci că a fost vorba de o eroare judiciară şi a reintrat în justiţie ca
judecător. În 1977 însă au început iar să cântărească antecedentele penale, a
funcţionat până la revoluţie ca consilier juridic în Ministerul Apărării
Naţionale. După Revoluţie a fost încadrat la Tribunalul Militar Teritorial, a
judecat procesul „celor patru” din care am urmărit secvenţele dinainte, din
ianuarie 1990, ca şi procesul celor 1.400 de arestaţi de la Jilava, al autorilor
reţinerii lui Dumitru Mazilu şi procesul generalului Vlad. Am să fac o paranteză:
în discuţia avută înainte de emisiune aţi amintit un episod, şi anume că la un
moment dat, când generalul Vlad, fostul şef al Securităţii a venit să-şi vadă
dosarul înaintea unui proces aţi simţit nevoia să vă interesaţi dacă are la
dispoziţie cele necesare: creioane, hârtie ş.a.m.d. Veneaţi după ce aţi băut o
cafea şi v-aţi gândit, omeneşte, că s-ar putea ca şi generalul Vlad să dorească
să bea o cafea. l-aţi oferit-o. A fost surprins. Iertaţi-mă, dar într-o judecată
mai elementară care derivă din celebra lege a Talionului v-aş întreba: câţi
dintre anchetatorii dvs. v-au oferit o cafea în 1959 ?
Adrian Niţoiu: Eu am fost anchetat şi judecat în anul 1959 când
specifică regimului totalitar era represiunea şi când nu se punea
problema unei atitudini corecte faţă de cel pe care îl anchetezi. Astfel,evident
că nici nu aş fi pus problema că mi s-ar putea oferi o cafea sau o ţigară. Lipsa
ţigaretei era un element de şantaj, în scopul de a declara ceea ce se dorea a se
stabili fără ca să reprezinte însă realitatea.
Octavian Andronic: Toată această experienţă de viaţă, ultimă,
fundamentală, de Deltă şi de Balta Brăilei au cântărit în modul în care aţi
apreciat vinovăţiile celor care i-aţi judecat după 1990 ?
Adrian Niţoiu: Această amară experienţă a contribuit nu numai în modul în care
am judecat, am participat la judecarea unor procese începând cu anul 1990 şi în
prezent, ci şi după ce mi-am reluat, între anii 1970 -1977, activitatea de
judecător.
Octavian Andronic: În ce fel ?
Adrian Niţoiu: În sensul că, cunoscând ce înseamnă o zi de detenţie am fost
foarte atent cu pedepsele pe care le-am dat şi am căutat să le cântăresc încât
ele, întotdeauna, să constituie o ripostă a societăţii, un tratament adecvat şi
coroborat perfect cu gradul de vinovăţie al respectivului inculpat, nu ca un
mijloc de răzbunare sau crearea inutilă de suferinţe fizice sau morale
respectivului, încât aş putea spune că mi-a folosit ca judecător această amară
experienţă.
Octavian Andronic: Revenind la tematica generală a emisiunii noastre: ce
reprezintă pentru dvs. noţiunile de corupţie şi abuz? Cum se văd ele de la
nivelul Curţii Supreme de Justiţie ?
Adrian Niţoiu: Percepţia acestor noţiuni o am eu, o au colegii mei în primul
rând ca simpli cetăţeni. Şi în al doilea rând ca jurişti. Sigur că în această
percepţie noi pornim de la definirea fenomenului de corupţie. Şi, potrivit
textului legilor, corupţia este o abatere de la moralitate, de la cinste, de la
datorie. Textul mai arată că prin corupţie se înţelege şi desfrânarea sau
depravarea. Ca jurist, o primă remarcă pe care o am de făcut este aceea că
termenul de corupţie nu îl întâlnim decât în art. 202, care incriminează
infracţiunea de corupţie sexuală. Pentru acest articol se stabileşte o perioadă
de la 3 luni la doi ani închisoare, pentru actele cu caracter obscen săvârşite
asupra unui minor sau în prezenţa acestuia.
Octavian Andronic: Care credeţi că este explicaţia acestui articol, care este şi
acum în vigoare, faţă de fenomen ? Există diferenţe de apreciere a fenomenelor
de corupţie înainte şi după revoluţie? Există diferenţe marcate de manifestare a
specificităţii ...
Adrian Niţoiu: Nu. Faptul că infracţiunile în care se reflectă fenomenul de
corupţie sunt prevăzute în Codul Penal la un alt capitol ţine de tehnica
întocmirii acestei legi generale penale. Şi cred că s-a avut în vedere faptul că
acestea, în general, sunt comise de subiecţi calificaţi, de cei care au
calitatea de funcţionari. Deci, care îndeplinesc un serviciu public. În fiecare
din aceste infracţiuni şi care în mod cert reflectă modul în care este
incriminată corupţia vom găsi mereu expresia „funcţionar”, „îndeplinire”, „neîndeplinire”,
„îndeplinire defectuoasă a atribuţiunilor de serviciu”.
Octavian Andronic: Ceea ce marchează şi o restrângere a ariei de funcţionare a
noţiunii, după părerea mea.
Adrian Niţoiu: Nu numai funcţionarii pot fi corupţi, în ceea ce priveşte
infracţiunea de dare de mită, subiectul priveşte orice persoană.
Octavian Andronic: Există diferenţe de apreciere a acestor cazuri ? Ştiu că în
ultimii doi ani au intervenit nişte modificări în Codul de procedură, ceea a
făcut ca asemenea cazuri să ajungă în obiectivul Curţii Supreme de Justiţie.
Adrian Niţoiu: Nu prea se întâmplă acest lucru. Preocuparea
organelor statului de a combate această latură a corupţiei s-a
reflectat şi în legislaţia penală sub două aspecte: în primul rând sub
aspectul înăspririi pedepselor pentru luare de mită, ajungându-se în
anumite situaţii la 12 ani, si în al doilea rând, unde se sancţionează
traficul de influenţă, faţă de 1 la 5 ani închisoare în prevederile
anterioare, în prezent limitele sunt de la 2 la 7 ani. Această
preocupare s-a văzut că este vădită şi în modificările aduse Codului
de procedură penală, pentru că în trecut aceste infracţiuni erau în
competenţa judecătoriei. Judecătorie care are competenţă
generală. Prin modificările aduse - mită, luare de mită, trafic de
influenţă, cele mai grave - au fost trecute în competenţa
tribunalelor. Aceasta presupune asigurarea unei mai corecte
soluţionări a unor asemenea cauze, având în vedere că aceste
instanţe ale tribunalelor sunt încadrate cu judecători care trebuie să
îndeplinească o anumită condiţie de vechime şi vechimea
presupune experienţă. Introducându-se o nouă cale de atac faţă de
calea de atac anterioară - această nouă cale de atac a apelului,
apelul se soluţionează de către Curţile de Apel şi recursul care a
fost menţinut se soluţionează de Curtea Supremă. Dacă ar fi rămas
în competenţa judecătoriei, apelul s-ar fi soluţionat de tribunal şi
recursul de Curţile de Apel, modificându-se competenţa instanţelor,
recursurile se judecă de către Curtea Supremă ceea ce asigură
după părerea mea un control judiciar strict şi calificat. Acesta este
şi motivul pentru care, la ora actuală în activitatea Curţii Supreme
dosarele având drept săvârşirea de astfel de infracţiuni sunt relativ
reduse.Numărul acestor dosare este relativ redus. Şi aş putea să vă spun că până
acum cauzele care au ajuns la Curtea Supremă nu sunt foarte semnificative.
Octavian Andronic: Domnule judecător, o chestiune foarte fierbinte, mai ales a
ultimei perioade, este aceea a deciziilor pe care le dau instanţele
judecătoreşti în legătură cu imobilele naţionalizate. Din câte ştiu chiar dvs.
anul trecut aţi fost în situaţia de a fi evacuat pur şi simplu în urma unei
astfel de sentinţe, locuind într-o casă naţionalizată. Dincolo de faptul că
această chestiune vă afectează personal,cum apreciaţi ca magistrat problema ?
Adrian Niţoiu: Faptul că locuiesc într-un imobil naţionalizat şi acesta a fost
retrocedat urmaşilor proprietarilor face să planeze asupra mea o bănuială că
părerile pe care le emit sunt rezultatul situaţiei mele locative. Însă după ce o
să-mi exprim argumentele ...
Octavian Andronic: Numai puţin, mi se face semn că avem un apel telefonic. Sunt
foarte curios să-l ascultăm. (...)
Adrian Niţoiu: Părerea mea este că această spinoasă problemă trebuie rezolvată
pe baza unei legi şi nu pe baza unei acţiuni individuale adresate instanţelor
judecătoreşti. Toţi parlamentarii noştri sunt de acord că este nevoie de lege şi
în acest domeniu. Diferenţele sunt poate asupra conţinutului legii, dar
necesitatea legii nu o contestă nimeni. Este firesc să fie aşa şi hotărârile
judecătoreşti care s-au dat au avut cusurul de a fi afectat conţinutul acelor
legi nedrepte în baza cărora aceste imobile au fost trecute în dreptul statului.
Este cunoscut că o lege nu poate fi abrogată decât tot printr-o altă lege şi că
judecătorul este ţinut să aplice legea, nu să atace substanţa ei. De altfel aş
vrea să subliniez un aspect. Obţinându-şi casele, o parte dintre proprietari,
prin hotărâri judecătoreşti, ei s-au desprins din rândul proprietarilor. Şi se
crează acum două categorii. O categorie de proprietari care aşteaptă rezolvarea
prin lege şi o categorie care nu mai are nevoie de nici o lege. Şi atunci se
pune problema: de ce să apară o categorie avantajată şi una neavantajată ?
Octavian Andronic: Cum se presupune că există şi în cazul chiriaşilor.... Dle
Niţoiu mai avem timp pentru un răspuns scurt la o întrebare: a trecut aproape
neobservată înfiinţarea „Avocatului Poporului”. Această instituţie va putea fi o
pavăză împotriva abuzului ?
Adrian Niţoiu: Această instituţie are drept scop apărarea drepturilor şi
libertăţile cetăţenilor în condiţiile în care autorităţile publice sunt obligate
să le acorde sprijinul necesar. Apreciez că va contribui în mod decisiv în lupta
împotriva corupţiei. Pentru că poate avea la dispoziţie mijloace specifice, mai
elastice, care să-i poată permite identificarea şi probarea cazurilor de
corupţie.
Octavian Andronic: Vă mulţumesc foarte mult ...
|