Invitat: Ticu DUMITRESCU
( 2 octombrie 1997)

O. Andronic: Bună-ziua, stimaţi telespectatori şi bun-venit la emisiunea "Punctul pe I". Un pretext publicistic de a vedeaţ chestiunile controversate ale zilei, dintr-o perspectivă mai puţin obişnuită sau chiar neaşteptată, aşa cum sper să fie cazul întâlnirii de astăzi.

Reportaj: Moţiunea Ticu Dumitrescu din martie 1993, semnată de 109 senatori şi salutată cu interes de o bună parte a corpului legiuitor, stă la baza unui maraton străbătut cel mai adesea de unul singur de către preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici pe culoarele celor două camere, atât în calitate de opozant, cât şi de co-deţinător al Puterii. Personaj incomod, senatorul Ticu Dumitrescu şi-a excedat, nu doar adversarii, dar, aşa cum arată ultimele desfăşurări, mai ales partenerii de partid şi de coaliţie cu această iniţiativă dătătoare de dureri de cap. Transformată într-un prim proiect de lege, prezentat ca iniţiativă personală, perfecţionată cu contribuţie germană şi autohtonă pentru legea aceasta, s-a făcut chiar şi o grevă parlamentară, între lunile februarie şi aprilie 1996, rămasă, din păcate, fără ecou. Cele mai grele momente le-a cunoscut paradoxal - proiectul Ticu Dumitrescu - sub oblăduirea colegilor săi ţărănişti. Ostilitatea violentă a preşedintelui Comisiei S.R.I, Ionescu Galbeni, indiferenţa evidenta a preşedintelui Diaconescu, abordarea prudent calculată a vice-lui Radu Vasile. Drumul spre masa Biroului Permanent e, în continuare, presărat de piedici. Ultima vine din partea Executivului care trebuie să dea o viză financiară, al cărui şef este somat de către autor, printr-o scrisoare deschisă să dea dovadă că are voinţă politică şi independenţa necesară demonstrării unei bune credinţe. Confruntat nu doar cu Opoziţia din propriul partid, dar şi cu aceea din AFDPR, Ticu Dumitrescu vrea să rămână în istorie ca părinte al unei legi importante. Chiar dacă pentru aceasta va trebui să stea un an pe tuşă, conform deciziei juriului de onoare al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat.

O. Andronic: Stimaţi telespectatori, este aproape clar că dl Ticu Dumitrescu este un personaj extrem de incomod. Domnia sa a stat ca un ghimpe în coasta feseniştilor şi a pedeseriştilor, vreme de aproape şapte ani, hărţuindu-i mai mult sau mai puţin politicos, ba de la balconul C.P.U.N.-ului, ba de la cel al Universităţii, ajungând să o facă şi din acela al aulei parlamentare. Schimbarea din noiembrie 1996 n-a adus vremuri mai bune pentru vajnicul luptător afedeperist. Ba, din contră. Au început să-1 hărţuiască chiar ai lui - ţărăniştii, tăindu-i ba logistica, ba cuvântul, trăgându-1 de urechi prin comitete şi comiţii. Dar, cel mai grav este că foştii colegi de puşcărie au ajuns să-i pună tălpi în demersul său justiţiar, faţă de o instituţie careia unii par să-i poarte o dragoste secretă -Securitatea. Proiectul de lege al senatorului Ticu Dumitrescu pe care dorim să-1 discutăm riscă să se înnece la malul Parlamentului. Mai ales acum, când domnia sa se vede în situaţia de disident obligat să stea pe tuşa P.N.Ţ.C.D.-ului vreme de un an. Cu tot cu proiect de lege, oare? Ce părere aveţi, domnule Ticu Dumitrescu?

T. Dumitrescu: O să vă contrazic puţin. Cum a fost cazul la mine, una rece, alta caldă. Cea rece pentru că am fost obligat să mă ridic la tribuna Parlamentului şi să-mi definesc poziţia, acum după ce nu mai aveam dreptul să fac parte din Grupul Parlamentar Naţional Ţărănist şi eram acolo un fel de independent. Cu acest prilej eu am adresat tuturor parlamentarilor prezenţi, rugămintea ca măcar poliţele care le plătesc acum să nu rămână chiar fără nici un răspuns şi să fiu ajutat ca acest proiect de lege să intre, neţinând seama de acea aprobare care, mai mult ca sigur că nu va veni de la Guvern pentru că în spatele Guvernului stau, din nou, oamenii de care dvs. vorbeaţi. Noi nu avem un prim-ministru independent. Este un om extraordinar de disciplinat. Este un om atât de disciplinat, încât împinge disciplina până dincolo de supunere. Or, cum o să încalce dânsul o dispoziţie galbenă sau albastră? Aşa că am rugat colegii mei senatori să voteze ca acest proiect de lege să intre în discuţie fără aprobarea Guvernului.

O. Andronic: Dar astăzi s-a anunţat că marţi se va discuta din nou.

T. Dumitrescu: Probabil că a auzit votul de dimineaţă din Parlament. Poate că asta să-1 fi mobilizat mai mult.

O. Andronic: Pe mine mă încearcă doar o întrebare. Marţea sunt trei ceasuri rele.

T. Dumitrescu: Oricum, asta vroiam să spun. Iată că despre caldul de care vorbeam este acesta. In data de 14 octombrie, cu sau fără avizul Guvernului, legea intră în discuţie. Puteam să zic, iată-mă, Doamne, ajuns la ţărm.

O. Andronic: Este o perspectivă liniştitoare şi, în acelaşi timp, neliniştitoare. Nu credeţi că acest proiect de lege este un fel de cutie a Pandorei?

T. Dumitrescu: Vedeţi, mi-e foarte greu să nu zâmbesc. Să ştiţi că timp de patru ani nu am adăugat, ci mai mult am tăiat din această lege. Mai mult decât atât, dacă ar exista, cu bună intenţie, ideea de a veni cu îmbunătăţiri, de a reduce ceva, păi unde se poate mai bine decât în timpul dezbaterilor? Pentru că, atâta vreme cât nu se procedează aşa este foarte clar un lucru. Se urmăreşte blocarea pentru că las la posibilittea de a mă judeca telespectatorii. Deci, am ajuns la Putere cu un proiect gata făcut, după patru ani cu tot felul de încercări. In sfârşit, a noastră-i victoria! Da, de unde. A trebuit să aştept luni bune până a intrat în discuţie la Comisia Juridică, şi când totul a fost gata preşedintele Comisiei îmi spune că nu are avizul Guvernului. Am trimis la Guvern şi am aşteptat o lună, două, trei, patru, cinci.

O. Andronic: Toată povestea asta se învârte în jurul dosarelor Securităţii. Aveţi la dvs. un dosar?

T. Dumitrescu: Un dosar propriu-zis de Securitate eu aş vrea să... Această piesă am prezentat-o pe 9 februarie în C.P.U.N. şi dl Iliescu spunea: "dă-mi şi mie să văd că nu ştiu nimic despre Securitate". Aici e schema întregii Securităţi, o serie întreagă de date foarte folositoare pentru lege. Alte date privind arhiva, aşa cum se găseşte astăzi.

O. Andronic: Apropo de arhivă. Este la telefon, dl Gelu Voican Voiculescu. Domnia sa a fost acuzat că şi-ar fi făcut o provizie importantă de dosare în momentul în care arhiva Securităţii ar fi fost preluată de Armată. Să vedem ce părere are domnia sa.

G.V. Voiculescu: La 31 decembrie 1989, după arestarea generalului Vlad, am preluat comanda Departamentului Securităţii Statului, având şi funcţia de viceprim-ministru al Guvernului. In cursul lunii ianuarie am procedat la dezmembrarea acestui Departament şi păstrarea lui în cadrul forţelor armate. De altfel, era o consecinţă a momentului din 22 decembrie când generalul Vlad a intrat în subordinea Armatei. De aceea, cei care au preluat Arhivele au fost militarii. Eu însumi când am avut nevoie să mă dezvinovăţesc că nu sunt deţinut de drept comun, aşa cum susţine chiar dl Ticu Dumitrescu, a trebuit să apelez la generalul Logofatu care conducea această structură informativă, formată din fostele unităţi ale Securităţii şi nu am putut decât să-mi consult propriul dosar de urmărire în cabinetul ministrului M.Ap.N.

O. Andronic: Eu îmi amintesc că, pe la sfârşitul lui ianuarie 1990, dvs. aveaţi dosarul lui Corneliu Coposu. Cum ajunsese la dvs.?

G.V.Voiculescu: Acestea mi-au fost aduse de ofiţeri de securitate care au vrut să ne pună la dispoziţie fişe, declaraţii, rapoarte în legătură cu unii oameni politici care, deja acum se manifestau oponent şi încercau să invoce un anumit trecut. Dvs. în "Libertatea" aţi publicat o serie de documente care nu puteau fi considerate concludente pentru că, de exemplu, nu se putea demonstra că utopicul era Corneliu Coposu. El figura în alte materiale, drept sursa Călinescu. Insă, toate documentele astea erau semnate Corneliu Coposu. Or, în general, un agent informator semnează cu pseudonim.

O. Andronic: înseamnă că erau o altă categorie de documente, nu informări.

G.V.Voiculescu: Toţi foştii deţinuţi erau urmăriţi de Direcţia I. O serie de oameni erau tot timpul chemaţi să dea declaraţii, erau asmuţiţi unii împotriva altora şi unii s-au pretat, pur şi simplu, "să toarne", alţii nu. Pot să vă dau exemplu ca oameni care nu au cedat acestor presiuni, pe dl Matei B., Ion Puiu, Nicolae Ionescu Galbeni, Valentin Gabrielescu etc. Securişti tineri mi-au spus că în vremea când îl anchetau pe Milcoveanu el spunea: domnilor, eu sunt legionar, am convingerile legionare şi mi le păstrez. Au fost şi oameni care au cedat. Acum eu subscriu la iniţiativa domnului Ticu Dumitrescu şi consider că este salvarea vieţii noatre politice să se facă posibil accesul la dosarele securităţii pentru fiecare cetăţean, dar şi pentru demnitari. Mi-aş dori să subliniez că nu este o prioritate absolută a dumnealui. La 8 mai 1991 a fost moţiunea Claudiu Iordache care cerea accesul spre dosare; la 13 ianuarie, dl Radu Ciuceanu a propus o lege pentru accesul fiecărui cetăţean la propriul dosar care a avut o majorite absolută în Cameră; la 21 aprilie 1992 urmează o completare pentru extinderea accesului la dosarele demnitarilor. Ei bine, în iunie 1992 găsesc o soluţie pentru a respinge acest proiect, amânându-1. Astfel s-a îngropat şi dl Văcaru are o iniţiativă paralelă cu dl Dumitrescu. Eu aş vrea să-1 întreb, profitând de conjunctură, ce părere are dumnealui de documentul publicat din 1949, semnat de colonelul Birtaş unde este pomenit şi numele dânsului în legătură cu un obiectiv, să nu fie arestat într-o reţea de legionari. Consider că este de datoria dânsului să clarifice acest document. Pentru că, de altfel, dânsul în "Adevărul" susţine că a făcut ba 23, ba 27 de ani de puşcărie. Or, în realitate a făcut 9 ani, 6 luni şi 28 de zile.

T. Dumitrescu: Şi-a înscris spusele pe linia detractorilor. E şi normal pentru că eu ştiu altceva decât a spus dânsul şi nu o să intru în polemică. Aveam impresia că măcar puţină educaţie securistă făcuse cât timp s-a ocupat de Arhive. Avem în faţă o adresă, preluată din "România Mare". Sper ca, de pe urma acestei adrese, să mă îmbogăţesc datorită titlului "Ticu Dumitrescu îi turna la Securitate încă din '49 pe ţărănişti şi pe legionari". Eu, de fapt, nu sunt găsit în arhivele Securităţii, nu pentru că aş fi avut atitudinea pe care am avut-o, ci pentru că eram rezident KGB.

O. Andronic: Deci, în sfârşit, avem un nume de spion. Spuneţi-mi, se poate considera că embrionul acestei legi care se numeşte proiectul de lege privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică a fost în acea moţiune Dumitrescu - Iordache.

T. Dumitrescu: In ceea ce îl priveşte pe dl Claudiu Iordache, eu sunt obligat, şi am mai facut-o cu diferite ocazii, să fac o precizare. Eu am avut frecvente întâlniri cu dl Iordache. Trebuie să recunosc că ştiam despre documentul pe care 1-a depus care privea numai parlamentarii. Mai mult decât atât. Când eu am spus de acum înainte nu mă mai las, eu am discutat destul de stăruitor cu dumnealui şi mi-am prins câteva idei pe care le-am folosit pe parcursul elaborării textului de lege.

O. Andronic: II avem la telefon pe dl Claudiu Iordache. Din acea moţiune pierdută, ce regăsiţi în proiectul de lege al domnului Ticu Dumitrescu?

C. Iordache: Aş vrea să vă spun pentru început că moţiunea la care vă referiţi se referea la toţi demnitarii din puterea legislativă, executivă şi judecătorească. Această moţiune şi-a găsit un sprijin forţat în Camera Deputaţilor, a plecat la Senat, unde a fost blocată. între altele, şi prin contribuţia domnului Radu Câmpeanu, am insistat să recuperez această moţiune. Nu numai că a dispărut, dar a fost furată pentru ca, la sfârşitul legislaturii, să mi se aducă la cunoştinţă că a fost găsită.

O. Andronic: Ce regăsiţi din ea în proiect?

C. Iordache: Domnul Ticu Dumitrescu m-a rugat să-1 sprijin în formularea nouă a acestei idei, numai la demnitari. L-am avertizat că dacă va merge pe drumul acesta în curând se va trezi singur. Este pus în situaţia de a trăi singurătatea pe care am trăit-o eu la vremea respectivă, pentru că vreau să vă spun un lucru pe care mi-1 asum. Şi anume, dacă se va avea cu adevărat acces la dosarele de securitate, toate partidele mari ale României se vor prăbuşi.

O. Andronic: Concluzia care se desprinde este că nici astăzi nu e bine să te pui cu Securitatea. Vă mulţumesc mult. Domnule Ticu, în '95-'96 s-a ajuns la o formă concretă a acestui proiect, rezultată din contopirea a două proiecte. Al dvs. şi al domnului Văcaru. De-a lungul timpului aţi lucrat împreună cu dl Văcaru în Comisia de Control a S.R.I, dar nu împreună.

T. Dumitrescu: Nu, eu nu am avut acces la Comisia S.R.I., nici măcar sub regimul Iliescu, inclusiv în regimul Constantinescu.

O. Andronic: In regimul Constantinescu mă întreb şi eu, de ce? Ce v-a adus pe o poziţie comună?

T. Dumitrescu: Dvs. aţi moderat o emisiune între mine şi dl. Văcaru. Intâlnirea a fost chiar de consens, lucru care a mirat pe cei care ne-au urmărit. De la dl Văcaru am luat numai ideea aceasta: de ce să scoatem, pe masa publică, dosarele tuturor oamenilor?! Ci numai a demnitarilor. Aceasta este ideea care mi-am însuşit-o din proiectul domnului Văcaru. După care domnia sa a dispărut şi legea şi-a văzut de demersul ei.

O. Andronic: Unul dintre susţinătorii fervenţi ai proiectului este şi dl senator Cerveni.

T. Dumitrescu: De data aceasta, la dl Cerveni este cu totul altceva. Ultima contopire. Pentru că exista un alt proiect în Cameră. Spre a găsi o cale comună ca să nu avem şapte proiecte, să ne certăm între noi, am convenit cu dl Cerveni să găsim împreună calea de mijloc. Lucru care se şi numeşte co-autor şi să spun despre acest proiect Dumitrescu-Cerveni.

O. Andronic: Să vedem dacă dl Cerveni se mândreşte cu acest coautorat sau dacă a avut de suportat şi domnia sa ceva consecinţe. De ce aţi simţit nevoia să fiţi co-autorul unei astfel de legi aducătoare de buclucuri.

N.Cerveni: Am răspuns unui apel făcut de Gabriel Liiceanu care, după o vizită în Germania, entuziasmat de rezolvarea acestor probleme de către pastorul Gnauck a făcut un apel la partidele politice ca să susţină această iniţiativă. Nu a răspuns nici un partid politic. In afară de P.N.L.-C.D. A fost o conferinţă de presă, ne-am lămurit cu ce s-a întâmplat în Germania şi am făcut promisiunea că vom pune pe masa Senatului un proiect. în momentul în care dl Ticu Dumitrescu a considerat că trebuie să facem un nume nu mi s-a părut nimic anormal. Eu nu mă mândresc cu acest proiect. Este meritul lui Ticu Dumitrescu şi Claudiu Iordache.

O. Andronic: Sunteţi optimist în ceea ce priveşte drumul pe care îl va urma proiectul în săptămânile următoare?

N. Cerveni: După declaraţia în care dl prim-ministru a spus că vom avea acces la dosare în două luni, sunt pesimist.

T. Dumitrescu: Dl prim-ministru, în materia respectivă, nu cunoaşte realitatea. Să ne gândim cum ar fi posibil. Dacă legea va intra în discuţie, va urma un drum foarte greu care va însemna cel puţin, o lună, două. După aceea, regulamentul de ordine interioră care se votează în Parlament. Deci, numai acest drum înseamnă luni de zile. Dacă dl Ciorbea are în gând acel proiect pe care P.N.Ţ.C.D. îl pregăteşte abia acum şi ţinând seama de doctrina partidului, apoi, "la anul şi La mulţi ani!" Asta înseamnă proiect de lege. Şi pentru asta, de fapt, primesc eu ce primesc.

O. Andronic: Discutăm despre un obiect de care telespectatorii nu au cunoştinţă. De aceea, mi-am permis să extrag câteva lucruri la care se referă proiectul dvs. El prevede ca orice cetăţean român care a avut cetăţenie română între 1945 şi 1989 are dreptul să-si vadă propriul dosar. Că orice cetăţean român are dreptul de a fi informat, la cerere despre calitatea de agent sau colaborator în legătură cu ocupanţii unei grămezi de funcţii, de la preşedinte până la ... Că e nevoie de un comitet pentru studierea arhivelor fostei Securităţi care va prelua arhivele şi va răspunde solicitărilor după o procedură strictă şi că acest comitet va putea elibera adeverinţe privind apartenenţa sau neapartenenţa, colaborarea sau necolaborarea cu fostele organe. Aici, la această ultimă chestiune, aş vrea să revenim asupra ei. Aveţi proiectul de Lege, îl am şi eu. Ce consecinţe ar avea faptul că legea de organizare a S.R.I.-ului din 1992, ar rămâne în vigoare şi nu vom avea acces timp de 40 de ani la aceste dosare? Credeţi că în 40 de ani lucrurile s-ar linişti?

T. Dumitrescu: Aţi văzut ultima bombă Severin. Nu ştiu ce acuzaţii aduse spre stupefacţia opiniei publice. Gândiţi-vă că, în situaţia în care ar fi existat această lege, nu ar fi avut loc aşa ceva. De asemenea, ce se întâmplă cu comerţul acesta ilicit care se face cu dosare? Nu ar mai avea valoare pentru că toate se lămuresc. Uitaţi-vă, dacă un om care pretinde că are idee de ce înseamnă documente secrete, ca dl G.V.Voiculescu, face o confuzie atât de gravă când ia o adresă publicată de oricine şi gândiţi-vă că lucrul ăsta se poate întâmpla la tot pasul. Şi atunci de ce să nu terminăm cu această categorie de şantaj? Ajungem la acea terapie morală de care are nevoie societatea românească fiindcă aceşti oameni nu sunt periculoşi pentru trecutul lor, ci sunt periculoşi pentru ceea ce se reprezintă astăzi. Sunt oameni dependenţi de cineva sau de ceva din trecutul lor. Pentru asta avem nevoie de Lege.

O. Andronic: II avem acum pe fir pe dl prof. Mircea Gheordunescu, director adjunct al SRL Am fi vrut să ştim de la dvs., în toată această discuţie pe marginea dosarelor, care este opinia instituţiei pe care o reprezentaţi?

M.Gheordunescu: Aş dori să asigur prin dvs., pe telespectatori, că instituţia noastră aplică întocmai prevederile Legii 14 din 1992 privind organizarea şi funcţionarea S.R.I. In Art. 45 se prevede că fondurile de arhivă ale fostului departament al Securităţii statului, fondul ce priveşte siguranţa naţională nu pot deveni publice decât după 40 de ani de la adoptarea legii. In momentul în care Parlamentul României va adopta o nouă lege cu privire la accesul dosarelor pe care ea le conţine, SRI va respecta necondiţionat prevederile noii legi.

O. Andronic: Aţi făcut o evaluare a faptului că, dacă instituţia pe care o conduceţi, ar putea fi afectată, într-un fel sau altul de această lege?

M. Gheordunescu: Evaluarea o lăsăm la decizia reprezentanţilor Parlamentului, dar cred că vor fi anumite capitole în care ar trebui să se ţină cont de anumite noţiuni, cum ar fi, informator sau colaborator, contraspionaj sau apărarea intereselor economiei naţionale. Din acest punct de vedere, cred că este direct interesată instituţia noastră în definirea exactă a termenilor.

T. Dumitrescu: Pentru trecut sau pentru prezent vă gândiţi la aceste noţiuni?

M. Gheordunescu: Pentru trecutul României.

O. Andronic: Din conţinutul legii m-ar fi interesat câteva amănunte. Spuneţi că va fî înfiinţat un Comitet pentru studierea arhivelor fostei Securităţi. Cam ce număr de angajaţi evaluaţi pentru o asemenea instituţie?

T. Dumitrescu: Comitetul Naţional de Studiere a arhivelor fostei Securităţi are un conţinut şi are patru departamente, fiecare cu organizarea sa. Ne-am gândit cam la 300 de oameni. Noi lucrăm la un regulament de ordine interioară. Asta m-a şi determinat să accept întâlnirile cu pastorul Gnauck, care vor începe peste două zile pentru a mă putea inspira direct din modul în care au procedat ei.

O. Andronic: Nu credeţi că plăpândul nostru buget va fî supus unui presiuni foarte mari?

T. Dumitrescu: Aveţi dreptate. M-am gândit, dar eu altfel pun problema. In această ţară sunt sute de mii de şomeri. In acelaşi timp, argumentul de bază este următorul. Societatea românească, formată în mare parte din oameni simpli. Aţi văzut ce frumos reacţionează faţă de crimă, de hoţie.

O. Andronic: Pe cine ati vedea în fruntea acestei instituţii?

T. Dumitrescu: Un tânăr. In lege se spune clar că oamenii îşi depun candidatura şi apoi sunt votaţi în Parlament. Cum oare mi-aş lăsa eu poziţia de senator ca să mă transform într-un fel de arhivar?

O. Andronic: .... Va trebui să ne luăm rămas bun.