Punctul pe Y / marşi 25 iulie 2000 Nr: 67

Cheltuielile electorale

Daca cineva se va apuca in mod serios sa calculeze cat au cheltuit partidele in ultima campanie electorala pentru locale s-ar lua cu mainile de cap. Va putea constata ca numai ce este la vedere - panouri publicitare, afise, spatiu tipografic si timpi de emisie - depaseste de cateva zeci de ori ceea ce declara oficial formatiunile politice. De unde sunt acesti bani? Simplu: de la potentiala clientela politica. Scrutinurile devin, sub presiunea economiei de piata, afaceri. Persoane sau firme decid sa investeasca antr-un anume partid sau persoana o anumita suma. Ca in orice business-plan aceasta investitie ar trebui sa aduca inapoi un castig. Oricum, mai mult decat s-a investit. Intreb din nou: cum? Foarte simplu: prin 'servicii': plasare de oameni in anumite functii, acordarea de comenzi preferentiale, trafic de influenta, lobby. Si, de regula, aceste lucruri se intampla. Este suficient sa ne uitam mai cu atentie dupa alegeri ce numiri noi in functii se fac, ce licitatii se castiga, ce politici se promoveaza pentru a ne da seama cine sunt beneficiarii din umbra si ce valoare au aceste operatiuni. Se mai pune o problema: dar daca investitia se dovedeste a nu fi fost inspirata? Daca partidul sau candidatul nu obtin scoruri care sa le permita sa-si achite datoriile? Aici asistam la lucruri deja cunoscute: scandaluri, recuzari, anunturi de dare in vileag si toata recuzita de rigoare. Cazul Costea este reprezentativ doar in parte. Daca n-ar fi fost strans cu usa de fiscul francez, poate ca acesta ar mai fi avut rabdare pana dupa 2000 cand, teoretic, si-ar fi putut scoate paguba. Sau cazul ApR, incoltit din toate partile de cei carora n-a apucat sa le plateasca datoriile contractate de catre Erbasu, intr-o campanie dezastruoasa. Amplificati de cateva zeci de ori aceste sume si veti constata ca, la fel ca in multe alte domenii, jucam cu sume fictive, intr-o economie fictiva, dirijata de o politica fictionala.