Revenit, dupa vreo zece zile petrecute in ploaia si racoarea din nordul continentului, in plina canicula bucuresteana, am plonjat in lecturarea ziarelor aparute intre timp. Dupa exercitiul de citire al unor hebdomadare, precum 'Die Zeit!', 'Frankfurter allgemeim Zeitung' sau chiar 'Bild', trebuie sa recunosc ca peisajul nostru publicistic este infinit mai variat si mai original abordat decat cel nemtesc. Din presa germana afli cam aceleasi lucruri despre ce se intampla la ei si in lume. Diferentele sunt, de regula, doar de nuanta, in timp ce abordarile se delimiteaza strict intre cele doua categorii fundamentale: informatia si comentariul! La noi este - vorba unui banc - invers. Noroc ca cititorul roman de presa, confruntat cu degradarea continua a nivelului sau de trai, nu prea mai apuca sa citeasca doua ziare, nicicum trei sau mai multe. Pentru ca altfel si-ar lua campii. N-ar mai intelege nimic. Amestecul original de informatie si comentariu, pe care l-as numi 'tempinfor' (ca sa rimeze cu sigle cunoscute precum KFOR) caracterizeaza, de zece ani incoace, stilul favorit al gazetarului roman care nu poate pricepe realitatea inconjuratoare decat prin intermediul temperamentului propriu. Jurnalistul calit la poalele unor 'anumite parti ale presei' nu are dubii: el stie din capul locului cine e bun si cine e rau, dar mai ales cum trebuie pusa problema! Este un nivel pe care gasesc ca presa germana - ca sa raman in acest domeniu - nu a reusit sa-l atinga! Lasand gluma la o parte, trebuie sa recunosc un lucru: probabil ca asta este - si va mai fi o buna bucata de vreme - hazul presei romanesti. Aceasta diversitate emotionala e cea care ii confera savoare si priza la public. De aceea mogulii sai se numara printre personalitatile al caror marketing le califica pentru practic orice responsabilitate si de la ei se cauta, cel mai adesea, raspunsuri pentru majoritatea problemelor. N-am nici o indoiala ca in vreo 10 - 20 de ani vom ajunge, la randul nostru, sa facem presa 'a la nemti'. Acest lucru se va intampla, insa, odata cu maturizarea clasei politice, odata cu consolidarea institutiilor statului si odata cu recapatarea - de catre oamenii din presa - a locului public ce le revine de drept: acela de informatori de opinie. Nu neaparat de formatori - pentru ca termenul continua 'sa sune ca dracu' ' atata timp cat mai avem in minte preceptele comuniste legate de locul si rolul presei.