Punctul pe Y / marți 08 februarie 2011 Nr: 3223

Ideologia "bunei guvernari"

Dintre toate aliantele pe care le-a experimentat politica romaneasca, aceasta din urma pare sa fie asezata pe un fundament care permite sa se faca din ea o constructie solida si adecvata scopului propus...

De-a lungul ultimilor douazeci de ani, aliantele au oferit opozitiei sansa de a infrunta partidul monolit aflat la putere. Conventia Democratica - prima in ordine cronologica - a fost realizata mai degraba de presiunile din exterior decat de luciditatea celor din interior. Cum nici unul dintre partidele istorice nu dadea semne ca ar putea coagula in jurul sau forte apte sa infrunte FSN-ul originar, a fost nevoie ca puzderia de partide costituite in jurul unor veleitari sa accepte preeminenta unora si sa-si coordoneze actiunile pentru a contracara Puterea.

Consumati inainte de vreme de arderile interne, liberalii au fost nevoiti sa accepte rolul conducator al taranistilor, care aveau in Coposu un lider autoritar. Ironia sortii a facut ca abia a doua tentativa a Conventiei, facuta in absenta acestuia, sa aiba succes si Opozitia sa acceada la o guvernare care i-a fost fatala, vadind lipsa de aplicatie in exercitiul delicat al asumarii acesteia. Practic, aceasta incompatibilitate s-a aflat la baza celui de-al doilea experiment: Alianta D.A. Iesirea din guvernare a redus PNȚ-ul la statutul de partid extraparlamentar, in timp ce liberalii si democratii au suferit pierderi majore de audienta. In fata tavalugului social-democrat, in ascensiune sustinuta, o alianta intre cele doua formatiuni parea, nu atat solutia revenirii la putere, cat a supravietuirii. In mod inexplicabil pentru amatorii de statistici, algebra politica s-a dovedit mai redutabila decat aritmetica, Alianta reusind sa obtina un scor electoral care, gratie alchimiei prezidentiale, a adus-o din nou la comanda.

Ceea ce s-a intamplat, din 2005 pana astazi, reprezinta un sir de experimente dezastruoase in care guvernarea a fost impartita intre parteneri incompatibili. Asa cum nu s-au potrivit liberalii cu democratii, nu s-au potrivit nici democratii cu socialistii, rezultand, aproape logic, varianta in care-si pun astazi sperantele cei care considera guvenarile in care au fost si sunt implicati oamenii de casa ai lui Basescu, drept un dezastru.

Practic, nici Ponta si nici Antonescu nu puteau spera intr-o solutie individuala de contracarare a masinariei de facut bani electorali, ce garanta perpetuarea actualei stari de lucruri. Asa incat formula Uniunii venea de la sine. Cu o conditiei esentiala - pe care luciditatea celor doi lideri a reusit sa o indeplineasca: eliminarea subiectelor de concurenta interna. De suprematie (fie si procentuala) a unuia sau altuia dintre parteneri. Cedarea socialistilor in privinta paritatii - s-a dovedit a fi cea mai importanta dintre deciziile luate, iar armonizarea punctelor de vedere ideologice este posibila in situatia in care obiectivul comun il reprezinta premisele bunei guvernari.