Punctul pe Y / luni 07 februarie 2011 Nr: 3222

Codul Penal si Circul Mediatic

Toata agitatia asta de sustinere a lui Nicolescu de catre pesedisti nu da bine deloc la public.
Pentru cea mai mare parte a oamenilor ea nu difera cu nimic de sustinerea Monicai Ridzi si a lui Pasat de catre PDL si reaminteste izbitor de marsul la Parchet al liderilor socialisti cand a fost arestat Bivolaru. Iar protestele de strada ale celor care au, in mod real, sentimente bune fata presedintele Consiliului Judetean pot aparea ca trase la indigo dupa cele ale craiovenilor iubitori de Solomon.

A ajuns aproape un loc comun ca orice decizie pe care o iau organele de represiune impotriva unui personaj public sa fie catalogata drept o manevra punitiva a adversarilor politici. Daca ar fi sa se tina cont de un asemenea tip de perceptie, Parchetul in special si justitia in general ar trebui sa se abtina de a instrumenta cazuri care au ca obiect politicienii. Deoarece nimic nu-i va putea pune la adapost de acuzele de manipulare, care vor aparea cu promptitudine, cu sau fara motiv intemeiat.

Problema pe care o ridica cazul „Nicolescu” este de alt tip, si ea vizeaza, in special, institutia Parchetului - cu al sau corolar, DNA. Este unanim acceptata ideea ca faptele de coruptie sunt greu de probat, odata, iar a doua oara ca ele nu implica violenta si pericol social de tip clasic. Ori reflexul conditionat al oricarui procuror, mostenit de la institutia totalitara, este acela ca atunci cand se abtine un minim de probe, suspectul sa fie arestat. Conditia de persoana lipsita de libertate adauga un avantaj considerabil procurorilor, care beneficiaza de presiunea psihica (de cea fizica nu cred ca mai este cazul sa vorbim) cea care le poate usura considerabil munca.

Altfel se discuta cu o persoana incatusata, altfel reactioneaza una care stie ca isi va petrece noaptea in celula. De aici solicitarea, aproape invariabila, de retinere pentru perioade mai scurte sau mai lungi, in cazuri in care cercetarea poate fi facuta si cu inculpatul in stare de libertate.

Cazul „Nicolescu” aduce in discutie si un alt aspect: efectele disproportionate pe care le poate produce retinerea, unele chiar ireparabile. Inculpatul se vede de multe ori condamnat inainte de a i se demonstra vinovatia. Nu de putine ori instantele de judecata vadesc luciditate, respingand - acolo unde este cazul - altfel de cereri. Alteori, insa, decizia acestora poate fi interpretata ca servilism politic sau ca rezultat al unor presiuni de alta natura.

Astfel de situatii nu servesc deloc Justitia, asupra careia continua sa planeze suspiciunile de partialitate si obedienta. Probabil ca este timpul ca Codul Penal si cel de Procedura sa fie amendate mai precis si mai justificat la capitolul care transforma aproape sistematic sctul de justitie intr-un circ mediatic si intr-un pretext de reglare de conturi. Modul de desfasurare a anchetei, forma audierilor, implicatiile arestului preventiv si rolul cautiunii (la noi o institutie inexistenta!) ar trebui sa fie mai bine precizate si facute mai eficiente pentru scopul fundamental: aflarea adevarului si sanctionarea celor vinovati.