Dupa aproape doua saptamani de vacanta (pentru unii, aceasta tine din Octombrie, de la demiterea Guvernului Boc) romanii domnului Basescu revin la lucru. Fara prea mult chef si cu putine sperante ca vor trai mai bine. De regula, traiul mai bun se bazeaza pe mai multa munca, sau pe munca mai eficienta, dar noi ne-am obisnuit sa vedem (ni s-a servit aceasta reteta) ca imbunatatirea traiului poate sa vina odata cu trecerea timpului, aproape de la sine.

Ori semnele lui 2010 nu conduc deloc spre o asemenea concluzie. Nici n-a inceput bine anul ca scumpirile prezise pentru ceva mai incolo s-au si instalat. Si tigarile si mancarea afiseaza deja alte preturi. Daca de fumat ne-am mai putea lasa, de mancat o vom face cu riscurile intampinate de magarul lui Buridan (cel care a decedat cand a invatat sa nu mai consume nimic!). Utilitatile isi vor arata si ele noua fata odata cu primele facturi. Somajul e deja in floare si ameninta cu convertirea a un milion de romani la acest statut. Pare ca un mecanism implacabil functioneaza independent de vointa noastra si in ciuda eforturilor noastre de a ne sustrage urmarilor neplacute.

Desigur, criza mondiala ramane prima explicatie. Una pe care liderii nostri au impins-o dincolo de principiile bunului simt - prin invocarea ideii ca n-avem cum sa luptam impotriva ei si ca trebuie sa asteptam ca efectele sa treaca. A doua explicatie este, insa, la indemana noastra: timp de un an de zile am avut cea mai slaba si mai incompetenta guvernare din toate cate au fost in 20 de ani. Intr-un eventual clasament al contraperformantei, domnul Boc ar ocupa autoritar primul loc. O guvernare care s-a zbatut in ghiarele propriilor sale contradictii, incercand si nereusind sa angreneze doua tendinte politice contrare si un singur obiectiv comun: extragerea cat mai multor beneficii pentru tabara proprie din actul de guvernare. A fost o veritabila concurenta a sifonarii de fonduri publice in pusculitele de partid, pentru batalia finala pentru Presedintie. Cand s-a rupt caruta coalitiei, totul s-a blocat iremediabil, iar aparatul supraponderal al angajatilor statului a consumat doar, fara a mai produce nimic. Intr-o economie al carei sector privat a incercat cu disperare aproape sa se plieze pe conditiile de criza, cel public a continuat sa se lafaiasca in scheme generoase si pe fonduri excesive intr-o flagranta nepotrivire cu declaratiile de intentii ale guvernantilor. Am incheiat un an in care, cu toata vorbaria desfasurata nu s-a intamplat nimic si in care bugetele de salarii au crescut in loc sa scada. Noul an nu vine nici cu cea mai vaga intentie de redresare, de stimulare, ci cu aceleasi paguboase cresteri de taxe care vor inmormanta o noua serie de IMM-uri disperate.

Nu, hotarat lucru, noul an nu are semne bune! Pentru ca piesa e aceeasi, actorii aceiasi si conceptia care sta la baza guvernarii ramane neschimbata. In capul domnnului Boc si in cele ale colegilor sai exista o singura idee: sa facem cat mai repede ce ne-a cerut FMI-ul, ca sa nu ne punem in cap pensionarii si salariatii ce ar ramane neplatiti. Dupa asta, potopul...