Parafrazând o zicere celebră, am putea spune că niciodată în istoria sportului românesc nu am datorat atât de mult, atâtor de puțini. Este, bineînțeles, vorba despre gimnaști. Despre echipa de gimnastică a României. Cea care de cinci ani consecutiv deține supremația mondială la fete, iar la ultima ediție de la Gent a cucerit nu mai puțin de 6 medalii de aur, jumătate dintre acestea fiind aduse, de data aceasta, de băieți. Și când spun "băieți" și "fete" termenii acoperă de facto identitatea sportivilor noștri: copii abia intrați în adolescență. Copii care trudesc, ani de zile, în cel mai deplin anonimat, pentru această răzbunare de câteva zile. Când, de fapt, realizăm și cât suntem de nedrepți față de ei. Cât suntem de nedrepți față de antrenorii lor, oameni pentru care se găsesc cu mare dificultate câteva sute de dolari pentru a-i plăti, în condițiile în care alții i-ar lua pentru greutatea lor în aur. Și care refuză constant aceste oferte dintr-un unic și simplu motiv: țin la țara pe care o reprezintă și pe care o iubesc mai mult decât cei care cred că patriotismul e o profesie, care poate fi oricând schimbată cu ceva mai bun. Performanța - mai degrabă triumful - de la Gent ne mai arată și altceva: și anume faptul că succesele gimnasticii românești nu sunt rezultatul unei conjuncturi, a întâmplării fericite de a apărea în scenă, la un moment dat, câteva talente de excepție - cum s-a întâmplat în fotbal. El arată mai întâi că avem dascăli de gimnastică de excepție, care-și pot reînnoi cu regularitate seriile de campioni. Și că, în plus, dispunem de un veritabil rezervor de talente pe care ochiul și instinctul antrenorilor le pun sistematic în valoare. Avem, la acest capitol, ceea ce ne lipsește, în multe altele pentru a fi o țară cu adevărat performantă pe toate planurile: spirit și pricepere managerială. Dar, mai ales, eficiență. Stau și mă întreb, uneori, dacă toți banii și energia irosite în jalnicul spectacol de fiecare zi al unui fotbal împovărat de interese și de aranjamente de culise, s-ar duce către câteva sporturi în care am demonstrat că suntem performanți, n-am ajunge mai repede unde dorim cu toții. P.S. Sunt în stare să fac pariu că la apropiata negociere a salariului antrenorului Bellu se vor găsi din nou, cu greu, cei vreo 5-600 de dolari cu care să fie din nou umilit. |