Vineri la prânz, după dineul oferit de compania Telemobil pentru toți participanții la Forumul Crans Montana, pe terenul din spatele Grand Hotel din Golf, domnul președinte Iliescu a rămas, câteva minute, de vorbă cu ziariștii români prezenți acolo. A dat câteva explicații legate de intervențiile sale din debutul conferinței și, întrebat ce va face în continuare, a mărturisit că are de gând să "chiulească" la sesiunea de după-amiază, pentru a da o fugă până la Vevey și a depune un buchet de flori la bustului lui Eminescu, ridicat pe malul lacului. A mai spus că le-a dat "liber" colaboratorilor săi și că nu va fi însoțit decât de șofer și de aghiotantul de la SPP (sau cum i se zice azi - bodyguard). Nimeni n-a mirosit mica viclenie prezidențială și nu s-a dus cu gândul la ceea ce avea să urmeze, chiar dacă în autocarul care ne adusese de la Geneva, când am trecut prin dreptul tăbliței care indica localitatea Versoix, cineva a făcut o glumă: ce-ar fi să mergem să bem un ceai? Ei bine, chiar asta a făcut președintele. A luat gluma în serios. Când am aflat, spre seară, isprava, absolut din întâmplare, am fost ușor deconcertat. Păruse că una e să faci un gest de complezență, să te împaci, de gura colaboratorilor, cu istoria și să-l inviți pe rege la un vernisaj la care el nu poate să vină. Părea că tot una este ca până la urmă să te întâlnești cu cel față de care ai avut o grămadă de reticențe, venite dintr-o educație marcată de un complex istoric. Dar cu totul alta este să mergi până la un tête-a-tête discret, fără mediatizare, în chiar bârlogul regalității! L-am întrebat pe domnul președinte, sâmbătă, cum s-a întâmplat chestiunea și ce-a făcut la Versoix. Totul părea foarte simplu: "Regele a aflat că sunt la Crans Montana urmărind pe Internet site-ul Forumului. Am primit un mesaj în care mi se reînnoia invitația de a-i întoarce vizita. M-am dus, am băut un ceai și am vorbit vreo jumătate de oră. A fost un act normal, firesc, de comunicare, între doi oameni care se respectă reciproc". Păcat, doar, și pentru dl Iliescu, și pentru Mihai, și pentru noi toți, că a fost nevoie de zece ani ca să se ajungă la o astfel de concluzie. |