Gestul - ce se voia cu valoare de model - lui Sergiu Cunescu, cel care la ultimul congres al PSDR s-a retras pe motiv că n-a reușit să facă prea multe și pentru că dorea să predea ștafeta unor oameni mai tineri și cu mai multă energie, a trecut vreme de mai bine de jumătate de an nebăgat în seamă. Pentru ca, deodată, zece venerabili țărăniști să procedeze în același fel. Criză de conștiință, oboseală, dezamăgire? Poate că din toate câte puțin. Și totul destul de puțin, dacă nu li se alătura și cel de-al 11-lea- "sergentul" Diaconescu. Plecați din "Vasluiul" politicii, în urmă cu o jumătate de secol, toți acești domni au parcurs experiențe umane dramatice, ce i-au adus la limita existenței. Pentru ei, răsturnarea anormalului, survenită în decembrie '89, reprezintă o târzie dar meritată revanșă împotriva istoriei, a nefericirii și a resemnării. Unii dintre ei au reintrat în politică cu toată vigoarea de care mai dispuneau. Cert este că, aproape un deceniu, partidele care s-au reclamat din sorgintea istorică a politicii românești, au fost dominate la vârf de reprezentanții generației pușcăriilor comuniste. A fost un lucru bun - până la un punct. Până la punctul în care experiența, rezistentă la compromisuri s-a ciocnit cu nevoia de modernizare a discursului, cu necesitatea adaptării la o realitate în continuă transformare. Acest lucru a fost mai evident la PNL unde, dupa înlaturarea lui Radu Câmpeanu, Quintus a trecut, de facto, puterea în mâinile lui Stoica. Cunescu, la PSDR, s-a retras și el lăsându-i ștafeta lui Athanasiu. La PNȚCD, însă, nu s-a mișcat nimic. Scăderea popularității și credibilității partidului se datorează, în bună măsura, și obstinației cu care Ion Diaconescu - personaj șters și ușor de manipulat de pragmaticii săi locotenenți - rămâne la cârma. Cei zece au declarat că îl așteaptă. S-ar putea ca, în cele din urmă, bunul simț să învingș și dl Diaconescu să-și cedeze locul pe liste și la cârma partidului unui tânăr. Ce ne facem - ce se fac - dacă acest tânăr va fi unul dintre aceia îmbătrâniți înainte de vreme de anchiloza doctrinară a unui partid "încremenit în proiect"? |