Cu fiecare zi ce trece, cel puțin o nouă candidatură se anunță pentru competiția ce are ca trofeu scaunul de primar general al Bucureștiului.Tot mai mult, aceasta începe să semene cu un soi de "Cântare a Bucureștiului" și tot mai puțin cu o confruntare între personalități și forțe politice apte să scoată orașul din marasmul în care l-a scufundat lupta politică.Oferta pentru următorii patru ani este bogată și diversă. Dar, mai ales, colorată. Cu excepția lui Băsescu, în al cărui portofoliu se află, deocamdată, doar ideea că dacă ar fi fost lăsat, ar fi făcut ceva, și a contraofertei PSD, după mine încă provizorie, Duvăz nefiind decât o momeală aruncată amatorilor de senzații tari, toți ceilalți pretendenți nu prea pot spera să facă mai mult decât figurație și să-și mai îmbunătățească ratingul personal cu câteva procente de notorietate. Candidatul PUR, Monica Tatoiu, este o persoană dinamică, cu idei și cu charismă, dar n-are în spate decât un suport general de 4 la sută și confuzia iscată de desele viraje ideologice ale partidului cu care nici chiar Dick Morris nu poate face minuni. Candidatura dlui Ciorbea mi se pare una lipsită de consistență și de jenă. Care crede fostul premier că ar putea fi motivele pentru care electoratul să-și mai permită luxul de a se lăsa prostit încă odată de discursul său lălăit și lipsit de autoritate? Mugur Ciuvică, ilustru necunoscut până la Armaghedonul anti-Năstase, dat cu mare curaj la anonime pe Internet, de-au trebuit să se dea procurorii de ceasul morții ca să-l găsească, mai poate face câteva dezvăluiri care însă nu-l vor ajuta în nici un fel, mai ales pe fondul situației în care bucureștenii au realizat că cei 8 ani de guvernare cederistă n-au însemnat nimic pentru mai binele lor. Generalul Chelaru, de la PUNR, poate doar să spere că va obține un plus de simpatie într-un oraș în care partidul său nu stă prea bine. În timp ce pentru Mitică Dragomir lucrurile nu vor sta de fel cum stau prin fotbal, unde blaturile și pupăturile după scandaluri au început să facă parte din logica lucrurilor.Un lucru e cert: la două luni și ceva înainte de alegerile locale, bucureștenii nu au încă în cine și în ce să spere. Nu le rămâne, deocamdată, decât circul politic. |