Într-o veritabilã maree de politicianism ieftin și de intoleranțã partinicã, mai transpare și câte un gest de normalitate. Participând la un talk-show dedicat problemei - spinoase - a datoriei IRAKULUI cãtre România, fostul ministru de finanțe Mihai Tãnãsescu a gãsit resursele morale și intelectuale de a nu se posta pe o clasicã poziție de Gica-Opoziție și sã înfiereze o acțiune discutabilã a actualului Executiv. Datoria Irakului are deja o istorie de aproape douã decenii. Încã de prin 1985 ea ajunsese la nivelul record de peste un miliard și jumãtate de dolari. Care este mecanismul unui asemenea proces economic au încercat sã explice în emisiune doi foști miniștri de Finanțe, chiar dacã pe vremea când se întâmplau aceste lucruri ei nu fãceau parte din mecanismele implicate. Practic, în speranța de a deveni un jucãtor însemnat pe piața petrolului, Ceaușescu a mizat pe prietenia sa cu Saddam Hussein, cãruia ia livrat mãrfuri românești în schimbul aurului negru, de care Irakul dispunea din belșug. Dealtfel, Petromidia a fost construitã special pentru petrolul irakian.Numai cã evenimentele i-au fost potrivnice. A fost rãzboiul lung cu Iranul, care l-a împiedicat pe Saddam sã-și achite datoriile, iar acestea s-au acumulat pânã la nivelul la care le-a gãsit cãderea dictaturii. În 1990, noul regim de la București a realizat cu Saddam un acord de platã a circa 70% din datorie într-un termen de 7 ani. A venit însã conflictul cu Kuweit-ul și acțiunea de pedepsire lansatã de americani. Dupã aceasta, pentru aproape 13 ani, dosarul datoriei Irakului s-a închis practic, nemaifiind abordat de nici una dintre pãrți. Dupã cãderea lui Saddam, România nu a aderat la Clubul de la Paris, care a șters 80% din datoriile Irakului, sperând sã obținã mai mult pe cont propriu. Speranțã iluzorie. Recent, autoritãțile române au semnat cu reprezentanții Irakului un acord prin care se convine plata eșalonatã a mai puțin de un miliard, într-o perioadã de 26 de ani! Reacțiile au fost acute: România renunțã la datorie - a fost laitmotivul. Vom plãti din buzunare datoria! Mihai Tãnãsescu apreciazã însã cã decizia este una politicã, pentru care guvernul își asumã rãspunderea. E greu de spus dacã e bunã sau rea. Rãspunsul îl va da doar cursul evenimentelor. Este însã o cale necesarã de reglementare a relațiilor bilaterale, care deschide și alte porți, dacã va fi cazul. Cã Tãnãsescu nu sa repezit sã-l stigmatizeze pe omologul sãu Vlãdescu, sau pe liderul Tãriceanu - este o chestiune de bun simț și de realism politic. Care dacã ar fi mai des prezente în viața noastrã publicã ar aduce cu sine schimbãri de ansamblu în societatea româneascã. Cele îndelung așteptate.
|