Nu știu cât de relevante sunt criteriile care conduc la stabilirea gradului de încredere/neîncredere a publicului în principalele personaje ale scenei politice, dar m-a frapat rezultatul obținut, în ultimul sondaj INSOMAR, de către președintele Partidului Umanist Român, Dan Voiculescu. 'Profesorul' este, potrivit sondajului amintit, lider la 'neîncredere' - cu 81 procente, în pandant cu cea mai mică de încredere: 8 la sută! Este o constatare surprinzătoare, după ce vreme de aproape doi ani, cota de notorietate a patronului grupului Grivco a crescut constant, odată cu prezența minusculei sale formațiuni în scena parlamentară. Voiculescu și-a creat partidul asemenea societăților sale comerciale, făcând investiții minime și contând pe un curent de opinii favorabil obiectivelor umaniste - în mare cu nimic diferite de ale altor formațiuni.
Contrar așteptărilor sale, umanismul a întârziat să devină un curent politic demn de atenție, chiar dacă la alegerile legislative din '96, la care a mers în alianță cu ecologiștii lui Iorgovan și cu agrarienii lui Surdu, din estimarea de vreo 15 la sută nu s-a ales decât cu mai puțin de 1 procent. 'Ingineria electorală' practicată în ajunul alegerilor din 2000, când a participat la constituirea unui pol social-democrat cu un PDSR în căutare disperată de aliați, l-a propulsat, miraculos, în prima divizie a politicii. A fost un salt pe cât de spectaculos, pe atât de deconcertant, pentru că condițiile coabitării cu un frate atât de mare s-au dovedit extrem de dure și de neproductive în efortul dobândirii de personalitate politică proprie. Mult prea desele amenințări, niciodată puse în practică, cu ruperea protocolului, virajul din titulatură spre o politică social-liberală de dreapta, fără efect în acțiunea curentă, au contribuit fără îndoială la eroziunea imaginii singurei personalități vizibile a unei formațiuni ai cărei lideri n-au reușit niciodată să iasă din zona anonimatului. Profesorul Voiculescu plătește, în preambulul viitoarei campanii electorale, un preț care se va răsfrânge implicit asupra formațiunii sale politice care, de una singură, nu va mai reuși să repete perfomanța din 2000. |