Pentru românii ieșiți din carantina ceaușistă, voiajul peste hotare continuă să fie una dintre iluziile libertății. Chiar dacă - dincolo de reglementările pur legale - cea mai severă barieră rămâne cea economică, noi ne dorim să știm că, dacă într-o bună zi vom dori (și vom putea) să vedem Parisul, nimic nu ne va împiedica : nici serviciul nostru de pașapoarte, nici consulatul francez, nici grănicerii Schengen. Nu contează că - mai mult ca sigur - 95% dintre români nu vor vedea niciodată Parisul. Principiul este imputant. Până una-alta Parisul e văzut, pentru noi toți, de către dl Petre Roman, proaspătul nostru ministru de Externe. Spuneam într-un comentariu trecut că este, probabil, cea mai ridicată compatibilitate între funcție și om din întreaga noastră nomenclatură. Dl Roman are date naturale care-1 fac mai apt pentru o asemenea funcție decât mulți alții. Nu doar tradiționalul său poliglotism, sau șarmul personal atât de bine exersat după Revoluție, ci întreaga sa structură de om dotat pentru a avea contacte. Că domnia sa se simte precum peștele în apă – după lunga vegetare în confortabilul, dar prea sedentarul fotoliu de președinte al Senatului - este mai mult decât evident din programul său. Ieri la Paris, mâine la Lisabona, săptămâna trecută la Washington, iar cea viitoare Dumnezeu mai știe pe unde, dl Roman este un veritabil politician brownian. Mișcarea sa este doar în aparență dezordonată. Obiectivele sale sunt clare și ele transpar din acțiunile și din declarațiile curente. Este unul de fond - și el privește președinția României la OSCE, din 2001, funcție pentru care dl Roman se simte nu doar chemat, pe măsură ce șansele sale pentru o înaltă magistratură internă scad o dată cu popularitatea partidului. Și un altul de conjunctură: dl Roman ar dori - și se zbate pe măsură - să înscrie în dreptul numelui său performanța de a da cale liberă românilor spre Europa. De a obține din partea Comunității Europene înlăturarea odioaselor vize. Iar acesta ar fi, cu adevărat, un motiv pentru care să binemerite din partea concetățenilor săi, arătând totodată că el și nimeni altul a făcut ce n-au reușit să facă ceilalți.