Dacă Mugur Isărescu mai rezistă încî - nu se știe cât - asaltului unor formațiuni politice și civice - pentru Stolojan capitolul independenței s-a încheiat. În politică, independența seamănă nițel cu fetele de măritat: atâta timp cât nu au nici un angajament, toți ochii sunt pe ele. Chiar când se aude zvonul unei logodne, candidații mai speră să izbândească ei, în competiția șarmului, în dauna celui desemnat. Dar când respectiva își pune pirostriile, brusc, orice interes dispare și doar cei înrăiți în ale adulterului mai speră să facă ceva la adăpostul precauției. Este cazul domnului Stolojan pe care un recent sondaj îl infățișa ca pierzând deja jumătate din interesul cu care fusese creditat pe perioada burlăciei politice. Este și normal: dragostea este, de-acum, o problemă de familie. Îi va urma modelul "juna" Isărescu? Nu știu. Știu însă un lucru: că goana aceasta a partidelor după independenți are o explicație care nu le onorează. Asta înseamnă că în atâtea venerabile și stimabile familii politice nu se nasc candidate interesante. Că cele care sunt, sunt ba schioape, ba cocoșate și nu-l au de fel pe acel vino'ncoa ce-l face pe alegător să pună mâna pe ștampilă și să o aplice acolo unde trebuie. Nici țărăniștii și nici liberalii, cu sângele subțiat de mariaje "în familie" n-au mai reușit să dea la iveală progenituri politice interesante. Pe cine să scoată în față la bal? Pe Remus Opriș Brrr! Pe Mureșn? Atențe la buzunare! Pe Radu Sâbu? Atențe la portofel! Pe Crin Antonescu? Nici chiar aș! Sau, nu cumva, pe Dinu Patriciu? Așa încât nu le rămâne stimabililor decât să tragă cu ochiul prin ogrăzile vecinilor și să înhațe de acolo câte o adolescentă de tipul Stolo sau Mugur, ca saăpoata face nuntă mare și cu dar bogat, de la nuntașii ageamii, păcăliți din patru în patru ani cu mitul blazonului politic. |