Astãzi, la Senatul României are loc un eveniment: o lansare de carte. Volumul aparþine unui fost membru al acestui for, iar audienþa va fi formatã din membri actuali ai Camerei superioare a Parlamentului. Este un gest de profundã civilitate, aceastã invitaþie, care onoreazã, deopotrivã, gazde ºi musafiri ºi ea se poate înscrie ca un moment semnificativ al tranziþiei legislativului spre condiþia de instituþie complexã, integratã în viaþa cetãþii.
Am avut privilegiul de a fi solicitat sã scriu prefaþa volumului “Ediþie specialã”, cel în care profesorul universitar Corneliu Turianu a adunat câteva dintre interviurile, punctele de vedere, scrisorile deschise ºi articolele produse în perioada în care s-a aflat în serviciul þãrii, în calitate de legislator. Fie-mi permis sã reproduc aceste rânduri:
"Problemele au început, pentru domnia sa, când a crezut cã legea e una pentru toþi ºi a aplicat-o în consecinþã, potrivit argumentelor pe care le oferã cartea de cãpãtâi a oricãrei democraþii. Opoziþia politicã a vremii a vãzut în decizia sa referitoare la o nouã candidaturã a preºedintelui în exerciþiu nu o soluþie izvorâtã dintr-o analizã temeinicã, cât exprimarea unei opþiuni personale. Pe aceeaºi coardã au exersat ºi cercurile Puterii.
Adulat ºi victimizat aproape în egalã mãsurã, juristul a fost nevoit sã constate cã Justiþia nu mai este aceeaºi, locul de refugiu al profesionistului, din lipsa de spaþiu ocupat de prea mulþi oportuniºti. A fãcut atunci pasul care l a dus în câmpul politicii, printre combatanþi animaþi mai mult de un entuziasm orb decât de o competenþã ºi luciditate atotvãzãtoare. Seriozitatea cu care a abordat noua sa condiþie i a fost, practic, fatalã: când vii cu instrumentele precise ale evaluãrii adevãrului într o lume a compromisurilor nu poþi sã constaþi decât cã ceva nu se potriveºte: ori tu, ori ceilalþi. Corneliu Turianu a preferat prima variantã ºi dupã un exerciþiu parlamentar în care a realizat mai mult decât droaia de amatori care a compromis cu succes un partid – altfel onorabil – ºi o guvernare – de bunã credinþã în intenþia sa de fond – lãsând în urmã o certã dârã de competenþã ºi s a retras spre uneltele sale fundamentale.
Revenirea sa în primul plan al politicii s a fãcut pe fondul chiar al acestei competenþe, atunci când o instituþie nu odatã acuzatã de diletantism, a ajuns la sorocul înnoirii. Candidatura sa pentru CNSAS a fost una dintre cele mai larg acceptate de cãtre decidenþi, purtând cu sine prezumþia de competenþã ºi aplicare: era, practic, primul jurist de profesie chemat sã judece prin prisma legii vinovãþiile sau suspiciunile legate de „pactul cu diavolul” fãcut într o epoca în care acesta era considerat ºi legal ºi normal. Vânzolelile interne dintr o instituþie încã neaºezatã pe fãgaºul sau l au scos încã odatã în primul plan al controverselor publice: ales cât se poate de legal ºi de regulamentar în funcþia de preºedinte al Colegiului, a avut surpriza sã se confrunte cu o cabala vopsitã civic ce purta cu sine nostalgiile ºi tertipurile expirate ale Pieþei Universitãþii. A fãcut faþã cu demnitate unei situaþii în care erau cãlcate în picioare ºi principiile ºi regulile funcþionãrii instituþiei, retrãgându se dintr o poziþie pe care nici un veleitar n ar fi pãrãsit o fãrã luptã, considerând mai prejos de demnitatea sa ambalarea într un astfel de conflict ºi punând mai presus de orice altceva calitatea sa de cercetãtor ºi evaluator onest al unui pasiv existenþial adeseori copleºitor.
Pe acest fond de filosoficã acceptare a propriei sale libertãþi ca o necesitate înþeleasã, Corneliu Turianu ne propune acest succint bilanþ al prezenþei sale în prima scenã publicã, lãsându ne pe noi sã l judecãm ºi sã l „condamnãm”."
|
| Accesari:
9911
|
Adauga o opinie