Într-unul dintre ultimele sale interviuri din acest an Traian Băsescu afirma că a primit o cerere de graţiere din partea generalului Stănculescu, pe care o va studia cu atenţie înainte de a lua o decizie.
Generalul Stănculescu este ultimul deţinut politic din România. El nu a fost condamnat pentru delicte de drept comun. Deci, după 20 de ani de la Revoluţie şi de la instaurarea regimului democratic, în România mai există deţinuţi politici. Unul singur.
Destinul generalului este straniu. A fost unul dintre ofiţerii de elită ai armatei comuniste. A avansat rapid, ajungând în cele mai înalte şi importante funcţii, care făceau din el un interlocutor obişnuit al cuplului de dictatori (încă nu se ştie câtă legendă şi cât adevăr este în replica atribuită “tovarăşei”, la decolarea de pe CC: “Victoraş, ai grijă de copii!”).
La debutul tulburărilor din Decembrie a fost trimis la Timişoara, să coordoneze acţiunile armatei, sub comanda unică de la partid. A simţit că lucrurile merg într-o direcţie nefavorabilă şi s-a degajat punându-şi piciorul în ghips – gest ce putea să-l coste scump în caz că ar fi fost deconspirat de medic. A revenit la Bucureşti la timp pentru a asista la ultimele clipe ale dictaturii şi la sinuciderea lui Milea. Într-un ciudat duet cu Guşă, a preluat, de facto, comanda armatei, la sediul ministerului, unde i-a avut în mână pe proaspeţii emanaţi. Ar fi putut da cu uşurinţă o lovitură de stat militară, perfect justificată de haosul instalat în ţară. N-a făcut-o. A predat, practic, puterea, în mâinile CFSN-ului. A participat la judecata “revoluţionară” a Ceauşeştilor, fiind singurul din complet pe care aceştia îl cunoşteau, calificându-l chiar de “trădător”. A fost organizatorul procesului şi al execuţiei. A făcut parte din primul guvern, dar nu ca titular al Armatei – portofoliu pe care a fost nevoit să-l cedeze “Kaghebistului” Militaru - ci la Industrie, cu care avusese constante legături dinainte. A revenit la cârma Armatei, după tentativa de puci a CADA, unde a rămas până în aprilie ’91, când Roman l-a remaniat şi l-a trecut în rezervă, ocupându-se în continuare de business-uri private.
Problemele lui au apărut odată cu schimbarea “regimului”. Noul preşedinte Constantinescu, care promisese în campanie să scoată la lumină “adevărurile” Revoluţiei l-a luat drept ţintă principală în campania de pedepsire a “vinovaţilor”. A fost cercetat şi judecat după tipicul comunist, primind o condamnare excesivă şi inabil justificată. A părăsit ţara şi a petrecut câţiva ani prin Turcia, ca refugiat politic. A făcut recurs la sentinţa de condamnare, care i-a fost respins şi, după noua schimbare de regim, a fost şi încarcerat – în 2008 – pentru a ispăşi o pedeapsă desproporţionată, de 15 ani pentru “reprimarea revoluţiei de la Timişoara”.
În vârstă de 83 de ani, controversatul general ar putea să sfârşească în puşcărie, dacă Băsescu va considera că o graţiere ar putea avea efecte electorale nefavorabile asupra regimului său.
Paradoxal, dacă Ceauşescu n-ar fi fost împuşcat la Târgovişte, probabil că azi ar fi fost liber…