Prezenţa conducerii UDMR la Cotroceni pentru a-l soma pe preşedinte să nu promulge legea învăţământului constituie ultimul act al unui program bine pus la punct şi aplicat cu minuţie vreme de peste patru ani: o campanie de provocări când mai subtile, când mai făţişe, menită să justifice în ochii comunităţii internaţionale actele de nesupunere civică ce au fost anunţate cu acest prilej. De ce a fost aleasă tocmai legea învăţământului ca suport al acestui pas decisiv ? Din aceleaşi raţiuni propagandistice: UDMR ştie că unul dintre argumentele hotărâtoare în convingerea Europei că în România minoritatea maghiară este persecutată, este tocmai această ameninţare cu "pierderea identităţii culturale". Nu contează că minoritatea maghiară din România nu este, în fapt, preocupată de problemele pe care le ridică liderii săi politici, nu contează nici chiar faptul că această lege depăşeşte, practic, orice standarde occidentale în materie, contează doar că trebuind să înveţe istoria, geografia şi româna în limba română, etnicii maghiari vor fi supuşi unui adevărat genocid cultural ! Liderii prezenţi la Cotroceni ştiu foarte bine că cererile lor sunt inacceptabile, că refuzul de a onora o decizie a majorităţii democratice în numele intereselor minorităţii poate constitui precedentul periculos al contestării oricărei forme de autoritate statală. De altfel, sunt sigur că ei au mizat din capul locului pe un astfel de refuz ca parte integrantă a unui plan care trece în faza explozivă, absolut întâmplător, nu-i aşa, chiar înaintea rundei decisive de negocieri privitoare la tratatul de bază cu Ungaria.

Audienţa de la Cotroceni nu a fost o consultare. A fost un ultimatum.