Familia Sârbu are o problemă. Cu declarațiile de avere. Și tata și fata se împiedică și se bâlbâie când e să spună de ce avere dispun. Apare foarte evident faptul că înaintea declarațiilor nici măcar nu se pun de acord. Când tata zice că nu mai are nimic, că a renunțat și la firme și la case în favoarea fetei, fata răspunde senină reporterilor că de bunurile astea se ocupă tata și că ea practic habar nu are. Întrucât familia în cauză ocupă demnități care întră sub incidența declarațiilor oficiale de avere, nimeni nu și-a pus mintea să ia în serios discrepanțele din declarații, deși chestiunea face clar obiectul unei legi. Și, unde-i lege, de regulă n-ar trebui să existe tocmeală. La români, însă, tocmeala cu legea stă la loc de cinste. Negocierea, ca să folosim un termen mai modern. Dl. Sârbu pare să fie un expert în domeniu. Inclusiv în cazul unor evenimente cu consecințe dramatice, cum a fost n efericita vânătoare de după Crăciunul trecut. Și atunci dl. Sârbu a oferit mai multe variante legate de condițiile în care s-a produs accidentul. Ba că șoferul nu știu ce-a făcut, ba că pușca a căzut singură dintr-un pom unde nu se știe ce căuta, ba că s-a declanșat trăgaciul de nebun, fără să-i fi făcut cineva ceva. Și de data aceasta asistența a dat dovadă de deplină înțelegere față de dl. Sârbu. Poliția, care a anchetat accidentul, a trecut conștiincioasă în raport ceea ce i-a dictat, de pe patul de spital, ministrul cu handicap funcțional. Nici nu le-a trecut prin cap domnilor polițiști să se întrebe cum s-au născut celelalte variante. Nici nu era treaba lor. Nu vreau să spun că 'organele' ar fi trebuit să se năpustească asupra ministrului ca asupra unui simplu cetățean, să-i pună lampa în ochi și să-l oblige cu pistolul să dea declarație despre ce și cum. Vreau să spun doar că înt r-un mod aproape straniu, șeful agriculturii se bucură, sistematic, de un regim preferențial, în virtutea căruia poate să spună tot ce-i trece prin cap fără teama că cineva ar putea să-i verifice spusele. |