Cineva îmi spunea că, în istoria sa, Elveţia a avut un singur general, şi acela maior. Desigur, nu este obligatoriu să ne comparăm cu o ţară neutră, noi, care de-a lungul istoriei am fost, ca românii imparţiali, şi cu unii şi cu alţii, după cum ne-au obligat vremurile si poziţia geostrateigcă, dar ceea ce se întâmplă la noi din punctul de vedere al ierarhiilor militare parcă este prea de tot. Recent, prin decret prezidenţial, au mai fost avansaţi vreo duzină de generali de interne (asta pentru că tot se intenţionează civilizarea instituţiei) şi sunt tare curios ce ne arată statistica: pe capetele câtor ostaşi "proşti" stă un general? Inflaţia s-a declanşat imediat după revoluţie când, la începutul lui ianuarie, ziarele nu mai pridideau să publice listele de generali scoşi de la naftalină pentru a fi "exploataţi", sau ale coloneilor generalizaţi peste noapte. Cei cinci ani de după '89 ne oferă exemple de cariere excepţionale, de căpitani şi maiori care au parcurs în goană toate treptele ierarhice, fericind naţiunea cu vipuştile lor şi cu stelele mari de pe umeri. Toate acestea sunt manifestări specifice vremurilor de război. Noi cu cine ne războim? Nu cumva cu arivismul, lipsa de criterii şi lipsa de autoritate a celor care nu rezistă ofensivelor de acest fel? Pierzând, după cum se vede, bătălie după bătălie?