Sunt situații în viață, în care, prin fața ochilor ți se derulează, în fracțiuni de secundă, o întreagă istorie. Ascuțite la maximum, simțurile lucrează cu viteza luminii, proiectându-ți un film pentru a cărui percepție ți-ar trebui, poate, ore, într-o situație normală. Este un fel de citire rapidă, numai că de data asta creierul îți citește, de-a valma, trecutul, prezentul și viitorul, ilustrându-le măiestrit cu melodia sentimentelor și a trăirilor. O astfel de situație o reprezintă pierderea controlului. Asupra ta, asupra celor din jur, asupra întregului care se numește, simplu, viață. Simți, cu un soi de disperare, că comenzile nu mai funcționează, că existența ta o ia razna, proiectându-te brutal în existențele altora, pe care, amenințându-le să le strivească, riscă ea însăși să fie strivită. Dimensiunea tragediei - atunci când se produce - este universală, pentru că universul are particularitatea de a fi în fiecare dintre noi, la putera "n" a unei lumi infinite. Privită din afară, cu răceala statisticii, situația se reduce la ceea ce însemni tu și celălalt, sau ceilalți. M-am întrebat, acum mai mult ca oricând, ce poate însemna pierderea controlului atunci când "mașina" reprezintă o calitate socială sau politică, iar peisajul în care aceasta produce impactul devastator, o entitate națională. Cât de dure, de ample, pot fi consecințele și cât de imprecisă sau aleatorie, încadrarea faptei. Cine - și cum - poate suspenda "permisul de conducere" al unui astfel de conducător și în virtutea căror paragrafe nescrise încă de o istorie buimacă ce ne poartă printr-o tranziție ce pare să nu mai aibă capăt? Și ce drept de recurs poate avea o națiune, sau o entitate, pe care șocul o afectează atât de profund încât să fie necesare generații pentru a face uitată suferința? Sunt lucruri asupra cărora clasa politică ar trebui să mediteze profund, nepornind de la calculul, atât de simplist și de fals, că asemenea lucruri li se pot întâmpla doar altora. Dar, în același timp, meditația individuală și sentimentul responsabilității față de ceea ce ți se poate întâmpla ție, afectându-i pe alții, poate avea valoarea unui necesar memento. Totul este să-ți îndrepți gândul spre aceste lucruri, fără să fie nevoie ca, în prealabil, să constați că, deși n-ai dorit-o, deși nu părea posibil, deși nu avea cum să ți se întâmple tocmai ție, ai pierdut controlul. (Reprodus integral din "Libertatea" - sâmbătă, 13 august1994) *Tranzacțiile tranziției AVIZIER |