Topul frecvenței cu care numele personalităților publice apare în diverse articole din presa scrisă, efectuat de Agenția Media ZP NEWS INTERCEPTOR pentru luna octombrie 2007, corespunde, în linii mari, principalelor evenimente care s-au consumat în acest interval.
Ca de obicei, președintele Băsescu a ținut afișul aproape fără întrerupere. De data aceasta tema principală a constituit-o Referendumul pentru votul uninominal și disputa dură pe această temă cu guvernul, ceea ce face ca în luna octombrie Tăriceanu să urce pe locul al doilea, după ce în septembrie fusese devansat de Geoană, acum pe locul trei. Pe următorul (4), Ion Iliescu, angrenat, la rândul său în disputa pentru referendum și datorită poziției sale deschis adverse față de moțiunea inițiată și ratată de Geoană. Gigi Becali se menține în primul decar datorită fotbalului – în special datorită certurilor sale cu Hagi, de pe urma cărora s-a prăbușit, cu tot cu partidul său, în sondaje, până spre limita pragului electoral. Un alt scandal major – „Palinca &Caltaboșii” – îl scoate pe Mureșan din subsolurile notorietății (locul 500!) și-l aduce pe locul 8, în imediata apropiere a partenerului său de tranzacție, fostul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeș (locul 6). Pe locul 7, tânărul „mafiot obraznic” de la Justiție, perdant în meciul cu CSM-ul, pentru eliminarea favoritului prezidențial Țuluș. Pe ultimele două poziții ale primului „decar”, președintele democrat Emil Boc și fostul președinte social-democrat, Adrian Năstase, beneficiar al unei controversate decizii a Curții Supreme de Justiție care face ca tot efortul procurorilor concentrat pe cauza termopanelor să nu mai valoreze nimic. Reluând, vom observa că singura stagnare, la vârf, îi aparține președintelui atoate-jucător, în scădere de poziție aflându-se Mircea Geoană, Gigi Becali și Adrian Năstase, restul competitorilor câștigând locuri în clasament.
Ce vreau să spun: că, departe de a fi un clasament valoric, acest top reflectă intensitatea cu care mass media percepe contribuția unor competitori la desfășurarea vieții publice în care sunt angrenați nu neapărat cei mai buni, de cele mai multe ori dați la o parte de cei mai „hotărâți” și mai fără scrupule. De aceea este dificil de evaluat calitatea efectivă a proceselor publice, într-un mediu mai propice scandalurilor, decât celor care pot să producă un context favorabil performanței. Cum însă statistica nu este cel mai potrivit instrument pentru consemnarea calității – aceasta rămânând un criteriu subiectiv, aleatoriu – suntem nevoiți să ne mulțumim cu ce avem. Și cu ce merităm.