Dupã moartea lui Havel, a venit la rând Kim Jong Il. Dintre liderii „istorici” ai lumii, unii dintre ei cu multe zeci de ani la activ, doar Fidel Castro le-a supravieþuit celor care au influenþat evoluþiile globale în ultima jumãtate a mileniului trecut. Printre aceºtia liderul coreean poate fi considerat un „junior”, pãrintele sãu fiind cele care a „fondat” Coreea de Nord ºi a condus-o cu mânã de fier pânã prin anii 70, lãsând þara moºtenire controversatei sale progenituri. ÃŽn dictaturi – spre deosebire de democraþii – decesul unui lider naºte o grãmadã de probleme. Dacã Havel a trecut în cealaltã lume în liniºte ºi pace, lãsând în urma sa doar regrete ºi cuvinte de apreciere pentru rolul sãu în schimbãrile ce au avut loc spre finele secolului trecut, moartea lui Kim Jong Il naºte o grãmadã de probleme, atât pentru coreeni, cât ºi pentru restul lumii. Cuprinsã în definiþia datã „axei rãului”, prin potenþialul sãu atomic ºi prin imprevizibilitatea deciziilor care se luau acolo, Coreea de Nord a rãmas, practic, ultimul bastion al comunismului primitiv. ÃŽn timp ce China s-a degajat substanþial faþã de dogmã, în special prin politica sa economicã, iar Vietnamul o urmeazã, în timp ce pânã ºi în Cuba adie un vânt de schimbãri, e drept, minore, în Coreea de Nord totul a rãmas încremenit în parametrii vremii lui Kim Ir Sen. Coreea este, la aceastã orã, un stat cu o armatã enormã – raportatã la numãrul de locuitori, ºi cu un nivel de trai mizerabil, generat de lipsa totalã de eficienþã a sistemului. Aflatã mai mereu pe picior de rãzboi cu „fraþii” sãi din Sud, Coreea de Nord a împãrtãºit – la un alt mod – problemele Germaniei de Est, unde puritatea doctrinei politice se confrunta cu imaginea Vestului prosper, într-un raport net dezavantajos, care s-a dovedit a fi, în cele din urmã, unul dintre motoarele schimbãrii ce a avut loc aici. ÃŽn Coreea problema se pune altfel, posibilitãþile de informare ale populaþiei reducându-se doar la ceea ce partidul accesptã sã se ºtie. De aceea, convingerea majoritãþii coreenilor cã trãiesc în cea mai bunã dintre lucrurile posibile ºi cã orice schimbare ar putea avea consecinþe devastatoare asupra echilibrului transformat în imobilitate, nu poate constitui unul dintre motoarele unei eventuale schimbãri. ÃŽn plus, poate în nici o altã þarã fostã comunistã, controlul organelor de represiune nu a fost mai total ºi mai dur decât în Coreea de Nord. Existã acolo o categorie care-ºi datoreazã privilegiile acestui tip de control ºi care nu va renunþa fãrã luptã la ele. ÃŽn aceste condiþii, aproape cã nu mai are importanþã succesiunea la „tronul” vacant al þãrii: dacã nu va fi o marionetã recrutatã pe linie dinasticã, va fi unul dintre cei mai duri reprezentanþi ai aparatului – posibil ºeful armatei sau al Securitãþii.
Iar acesta nu va face altceva decât sã lanseze un nou apel la unitate ºi vigilenþã faþã de pericolele care ameninþã suveranitatea ºi libertatea þãrii. ªi o va face cu degetul pe butonul nuclear.
P.S. Deºi, când e sã se aleagã praful de ceva, nimic nu mai funcþioneazã. A crezut cineva cã regimurile din Est, atât de bine asigurate de serviciile experimentate de Securitãþilor proprii, se vor prãbuºi aproape fãrã nici un fel de reacþie din partea acestora? |