Iată că, in
mai puțin de două săptămâni de la turul doi al alegerilor, cunoaștem fizionomia
noii Puteri de la București.
Chiar dacă
incertitudinile asupra configurației exacte a Executivului vor mai dura, probabil,
câteva zile, locomotiva tranziției este gata să se urnească din loc și să se
îndrepte spre o nouă stație. Sâmbătă seara, cu ocazia primei sindrofii oficiale
organizate de noul președinte - recepția în cinstea zilei naționale - am putut
asista la un original și informal schimb de ștafetă.
S-au aflat,
în Sala Unirii, față-n față, pentru mai puține sau mai multe minute, domnii
Constantinescu și Iliescu, domnii Roman și Gherman, domnii Năstase și
Diaconescu, domnii Ciorbea și Văcăroiu. Alături de mulți alți “foști" și
“actuali", prezența acestora a marcat - sper că pentru multă vreme de acum
încolo - o normalizare necesară a relațiilor din societatea românească, prea
multă vreme marcată de fronturi și incompatibilități.
Seara de
sâmbătă a arătat că oameni cu idei diametral opuse, cu preferințe diametral
opuse, cu opțiuni diferite pot conviețui, și dialoga civilizat și normal și că
schimbarea echipei aflate la putere se poate produce fără violență. Adică
intr-un spirit cu adevărai democratic.
Cum spuneam,
sâmbătă, sub cupola Cotrocenilor, au ciocnit un pahar foștii și noii stâlpi ai
Puterii.
Despre cei
care au fost s-a scris și s-a vorbit mult. Destul chiar. Haideți să aruncăm o
scurtă privite asupra celor noi.
Președintele
Constantinescu. A făcut un salt spectaculos. A învățat în patru ani cât alții
intr-o viață.
A profitat
eficient de terenul prielnic mesajului său de schimbare întorcând în favoarea
sa opțiunea majorității. Are toate datele pentru a deveni un bun președinte, al
tuturor românilor, chiar și al acelora care l-au votat pe Iliescu, cu condiția
să nu marșeze la inițiative revanșiste. Are privilegiul de a prezenta
Occidentului o altă față a României cea prea mult bănuită de nostalgii
comuniste. Dar și un mare hop de trecut: promisiunile electorale, unele dintre
ele poate prea optimist evaluate.
Președintele
Senatului, Petre Roman: un politician de marcă, revenind surprinzător in prima
scenă, după o eclipsă pe care mulți o vedeau (sau sperau a fi) totală.
Aduce în
noua Putere elementul de experiență (fie și partea negativă a acesteia) al
unei guvernări precedente. Este singurul dintre cei patru care a școlit și la
Putere și în Opoziție, și acest lucru poate fi de bun augur.
Președintele
Camerei, Ion Diaconescu. Un om modest, fără veleități scenice, pe care un destin
ciudat l-a purtat până în această dregătorie pe care sunt sigur că nu și-a
dorit-o și nici nu va dori să țină cu dinții de ea.
Este marea
sa șansă, și a celor pe care-i va păstori, de a putea utiliza dreapta măsură a
modestiei și a oportunității intr-un for în care prea adesea au proliferat
privilegiile și oportunismul.
Premierul
Victor Ciorbea. O carieră politică fulgerătoare. De la sindicalistul ofensiv,
la primarul general pus pe făcut curățenie și până la premierul unei guvernări
a cărei singură alternativă este schimbarea, noul locatar al Palatului Victoria
a acumulat un capital de încredere excepțional.
Depinde
cum îl va gestiona, în condițiile în care va fi în fruntea unui Executiv compus
din persoane cu idei centrifuge și cu un impresionant bagaj de veleități.