Dacă ar fi să ne luăm după domnul Niță, "tatăl forfetarului", nici n-ar mai trebui organizate alegeri în PSD pentru că, la Brașov, unde s-a reunit "floarea pragmatică" a partidului, liderii a 39 de organizații locale și-au exprimat sincer intenția de a-l susține pe Mircea Geoană pentru un nou mandat de președinte. Nici nu-mi dau seama care sunt cei care fac opinie separată, în dușmănia unanimității: Clujul? Argeșul? Oricum nu are importanță.
În timp ce "aripa pragmatică" se recrea la Poiana Brașov, punând la cale viitorul partidului, "aripa teoretică" se dădea în simpozioane la București, îngrijorându-se nu atât de prezentul, cât de viitorul stângii. În general și în particular. Sub drapelul științific al lui Adrian Severin, Iliescu, Năstase, Diaconescu, Mitrea, Darabonț, Știreanu, Elena Dumitru, Marian Sârbu, dădeau de înțeles că sunt de altă părere.
La același simpozion, Mitrea își anunța intenția de a candida, ca răspuns la ezitările lui Cristian Diaconescu, în timp ce Năstase se arăta dispus să mai aștepte, pentru a vedea cum curg lucrurile. Cert este că ziua de vineri, 22 ianuarie, a marcat declanșarea oficială a unei noi campanii electorale. Una destul de confuză, atâta timp cât nu se prea știe care va fi nivelul de reprezentare la Congres și cum se va vota. Dar - după cum s-a văzut și în 2005 - nu cum se votează este important, ci cine numără voturile, fie ele și neexprimate încă.
Așa încât asigurarea dată de Marian Vanghelie nu este una suficient de liniștitoare pentru Geoană. PSD-ul este un partid în care funcția de președinte nu se obține nici prin sufragiul universal și nici prin unul de reprezentativitate. Formula e undeva pe la mijloc - așa încât angajamentul liderilor județeni este mai mult unul de formă, atâta timp cât aceștia nu pot controla votul tuturor delegaților. Pe asta mizează, de fapt, contracandidații lui Geoană: pe capacitatea de a înfluența opțiunile electorilor, printr-o campanie susținută și convingătoare.
Care ar fi argumentele unei astfel de campanii? În primul rând eșecul, pe linie, al lui Mircea Geoană, de a readuce partidul la nivelul de influență și putere avut înaintea lui. Cu Geoană în frunte, partidul nu numai că nu s-a reformat, dar a și pierdut toate "războaiele" în care s-a angajat. Iar erorile acestei strategii pot fi ușor puse în evidență: lipsa unei reacții adecvate la momentul în care Băsescu a forțat Constituția, impunând Guvernul Tăriceanu, acțiunea pripită de suspendare a președintelui neurmată de o coordonare corespunzătoare la referendum, intrarea pripită la guvernare în 2009 și ieșirea neinspirată din același an - toate pe fondul unor aproximații și stângăcii ale unui lider aflat în mod evident sub control.
Care ar fi argumentele campaniei în favoarea contracandidaților lui Geoana? Cel mai des invocat este pericolul scăderii continue a ponderii și influenței partidului - până la stadiul de a nu mai reprezenta o alternativă la guvernare. Apoi, pierderea continuă de lideri și de parlamentari și slăbirea influenței Centrului în favoarea liderilor locali. Teme pe care le vom auzi din ce în ce mai des în perioada următoare.