Audierile din cadrul comisiei parlamentare referitoare la situația din Societatea Română de Televiziune au un vag aer de vânătoare de vrăjitoare. Paradoxal, directorul Nicolau și oamenii săi se află la conflența a două contestări - atât din partea fostei puteri, cât și din partea celei actuale. Motivul oficial, invocat la declanșarea procedurilor de audiere, ar fi fost acela al unei anumite 'obediențe' față de fosta putere. Cea actuală a intrat însă în pâine pe fondul unei stranii continuități de abordare: așa cum PSD, ca partid de guvernământ, a încercat să-și subordoneze - măcar în parte - modalitățile de exprimare ale postului public, la fel, noua putere a considerat firesc să purceadă la schimbarea oamenilor din TVR, cu proprii săi oameni! Votul negativ la adresa raportului de activitate prezentat de TVR Parlamentului în toamna anului trecut s-a datorat, însă, tocmai nemulțumirilor puterii de atunci față de poziția considerată 'ambiguă'
a conducerii televiziunii și a emisiunilor informative în special. Într-un moment în care nu se întrevedea încă schimbarea de 'regim', Nicolau a primit un avertisment sever din partea fostului său șef, prin interpuși. Urma o campanie electorală dură în care partidul avea nevoie de artileria televiziunii de stat. Numai că rezultatul a fost exact invers: TVR nu a devenit mai partizană, ba din contră, în corul bine orientat al televiziunilor a rămas în posesia celei mai echilibrate partituri. Opoziția a avut acces deplin la această cale de comunicare, iar PSD și-a înmulțit prilejurile în care i s-au părut tendențioase abordările la adresa sa. Cu toată această poziție, imediat după alegeri, și președintele și premierul au declarat și declanșat acțiunea de înlocuire a președintelui TVR - subiect pe marginea căruia desfășurările încărcate de 'formol' sunt deja cunoscute.
Cazul TVR și al SRR ridică o problemă de fond, niciodată lămurită: care este, care trebuie să fie condiția televiziunii publice și al radioului public față de administrație? Și care trebuie să fie poziția administrației față de ele? În ce măsură activitățile publice trebuiesc reflectate aici cu precădere? Și cum se cuantifică noțiunea de independență? Cum se evită imixtiunile Puterii?Mersul lucrurilor din comisii nu pare să aibă în vedere răspunsuri la nici una dintre aceste întrebări. Singura întrebare valabilă pare să fie aceea: îl schimbăm (sau nu) pe Nicolau?
|