Există o serie de trăsături ale stilului de viață propriu etniei țigănești care i-au făcut deja reputația cu bunele și relele ei. Dacă nu se prea omoară cu munca propriu-zisă, țiganii, în schimb, nu precupețesc nici un efort – inclusiv fizic – pentru a sărbători ceea ce poate fi sărbătorit.
Într-un calendar propriu, secret, zilele însemnate cu roșu le depășesc, numeric, pe cele tipărite cu negru. La țigani, orice sărbătoare ține de 4-5 ori mai mult decât la alții.
Nunțile încep joia și se termină marțea, botezurile durează câte o săptămână, iar sfinții din calendar fac pur și simplu horă în unele perioade ale anului. Dincolo de acestea, țiganii găsesc pretext de petrecere aproape din orice: când taie moțul puradelului, când cumpără o basma nouă țigăncii, când își înțarcă puradeii. Dorința lor de a se simți bine excede de cele mai multe ori realitatea. Dacă nu pot petrece în ograda proprie, unde e harababură și noroi, întind cortul în stradă și se miră că unii fac gură în loc să se bucure odată cu ei. Se mândresc cu galbenii din salbe și cu crucile mari de aur de la gât, chiar dacă în casă dorm laolaltă cu calul (singurul care mai muncește) și cu găinile din ogradă. Nimic din vicisitudinile vieții curente nu le umbrește optimismul și pofta de viață exprimată în ritm de dans.
Cred că dr Oprescu, primarul nostru general, a împrumutat ceva din această filosofie de viață pe vremea când copilărea prin mahalaua Colentinei, de care-l leagă puternice amintiri. Altfel nu se explică ireproșabila sa propensiune spre un stil de viață pe care face eforturi deosebite să-l impună urbei pe care o păstorește cu bancul și cu ironia groasă. De când a câștigat alegerile, Capitala o ține tot într-o petrecere. N-a fost săptămână ca Oprescu să nu taie panglica vreunei paranghelii, ținută, după obicei, la un cort instalat în mijlocul unei piețe sau pe o stradă circulată. Fie că a fost vorba de vreo piață volantă (care deja și-a luat zborul), fie de vreun concert pop, primarul a fost mereu la datorie.
Între proiectele cu viziune futuristă – prima autostradă suspendată ce urmează să treacă peste capul bucureștenilor, sau fântâna muzicală din Herăstrău de 5 milioane de euro, Oprescu se gândește mereu la viața și bucuriile de fiecare zi ale „șatrei” sale municipale. Sfârșitul de an și sărbătorile de iarnă au fost o ocazie nemaipomenită pentru a băga Capitala în Guiness Book, cu cel mai lung cârnat afumat din lume și cel mai greu tort. Vreme de mai bine de o săptămână, traficul auto (care-l știm cu toți cum e) a fost deviat ca să facă loc pe bulevardul din fața Palatului Parlamentului la sumedenia de „corturi” din scândură în care lumea să regăsească atracțiile bâlciurilor de altădată.
Chestia cu cartea recordurilor e o găselniță pe care primarul e hotărât să o exploateze: după ce-a scos în stradă vreo 5000 de Moși Crăciun și a dat în populație cu cârnați și torturi, Oprescu ar putea să cheme oficialii de la Guiness ca să înregistreze și alte recorduri: metropola europeană cu cele mai multe străzi noroioase sau prăfoase (în funcție de sezon); orașul cu cele mai multe încălcări ale regulilor de circulație nesancționate; metroul european care în 20 de ani a crescut doar cu 4 stații; cartierele cele mai inundabile din Europa; pasajul (Basarab) cel mai încremenit din lipsă de bani; centrul istoric cel mai murdar și mai neamenajat. Și, bineînțeles, cu fiecare omologare, să se mai organizeze o paranghelie în stradă pentru că, bineînțeles, legea care interzice nunțile cu corturi în stradă nu se aplică și primarului general. Al șatrei București.