Războiul surd dintre președinte și premier atinge, cu episodul "MAE", o fază critică. Incitând, practic, la demiterea ministrului de Externe, Răzvan Ungureanu, Băsescu s-a văzut în situația de a pierde unul dintre puținii aliați de circumstanță pe care-i avea în guvern, și pe obediența căruia își desfășura demersurile și inițiativele de politică externă. Neavând posibilitatea să întoarcă lucrurile, nu i-a mai rămas decât să-l șicaneze pe premier, transmițându-i nici măcar voalat, următorul mesaj: Cioroianu nu pare bun de ministru. Nu-l resping, dar mă mai gândesc. Gândirea prezidențială pare să fie în acest caz foarte profundă.
A trecut o lună de când Ungureanu și-a dat demisia și continuă să încaseze diurna ministerului, plimbându-se pe la fel de fel de evenimente lipsite de importanță. Ba l-a și însoțit pe președinte în Egipt, în istorica sa vizită soldată cu mustrări la adresa guvernului care nu reușește să livreze Egiptului piese pentru tractoarele exportate de Ceaușescu. Amenințarea băsesciană ține în șah chiar restructurarea Executivului, pentru că bănuim că Tăriceanu nu mai vrea să joace această piesă pe bucățele. În această perspectivă, Cioroianu ar urma să fie prezentat odată cu lista restructurată, gândită deocamdată doar în laboratoarele PNL, căci cu PD-ul n-a fost discutată. Și nici nu cred că PD-ul va accepta, fără să primească ceva în schimb, să piardă vreun ministru, indiferent de performanțele acestuia. Unicul punct de consens s-ar putea să-l reprezinte Ministerul Integrării Europene, devenit inutil, în perspectiva rezervării unui loc de europarlamentar pentru doamna Boagiu. Altminteri este limpede că Tăriceanu nu se va putea atinge de portofoliile partenerilor, fiind nevoit să-și restructureze doar propria listă. Pe care a mai restructurat-o odată sau de două ori până acum, nici un ministru liberal (cu excepția lui David) nemaifigurând pe lista inițială. Pe de altă parte trenarea în luarea deciziilor a devenit o marcă "Tăriceanu". Nu este nici primul, nici ultimul caz în care interimatele se prelungesc dincolo de limitele care afectează funcționalitatea întregului sistem. Criza dintre președinte și premier, care antrenează și o criză în interiorul Executivului, între "echipele" guvernamentale, stă sub semnul șantajului reciproc și al "pertractării" cu efectele păguboase aferente.
|