Era o anecdotă sinistră: un tip îl întreabă pe un amic cum se mai simte. -Prost! - răspunde acesta. Am SIDA! -Da? Și ce tratamente ai făcut? -Fel de fel! -Dar cu nămol ai încercat? -Păi, la ce să fie bun nămolul la o asemenea boală? -Cum la ce? Să te obișnuiești cu pământul! Principala noastră boală o reprezintă costul energiei. Prețul gazelor și al electricității tropăie de câțiva ani încoace promițând să se transforme într-un adevărat galop. Autoritățile în materie ne-au și dat de știre că în august se va proceda la o nouă majorare - consistentă - a prețului gazelor naturale. De ce din august, când consumul este încă redus? Ca-n bancul din deschidere: ca să ne obișnuim cu... pământul. În noiembrie, când vor începe să curgă facturile, organismul românului va fi deja blindat, psihologic, cu profilul noului preț. Vom băga mai ușor mâna în buzunar, fără să ne mai întrebăm de unde naiba provin aceste sume și cum le-o fi calculat cine le-a calculat. Este, bineînțeles, o iluzie. Ca și iluzia că iarna 2002/2003 va fi una ca oricare alta. Va fi, din punctul de vedere al buzunarului cetățeanului, poate cea mai grea dintre ultimele 13! Va fi iarna în care salariul minim pe economie se va dovedi, în mod fatal, inferior facturii de întreținere lunară. Or, un asemenea fenomen nu poate să demonstrreze altceva decât că sistemul funcționează defectuos. Că societatea nu este în stare să rezolve problemele fundamentale ale oamenilor. Că din ceea ce se produce cum se produce, mult prea mult se fură, se risipește, se gospodărește prost. Este o situație gravă pe care obișnuitele ștergeri sau eșalonări de datorii nu vor reuși să o rezolve. Pentru că hiba este de fond. De vină că cetățeanul nu poate să-și achite această factură este vinovat întregul aparat care gestionează țara într-un mod care nu poate conduce decât la faliment. Ori, să falimentezi o țară este o performanță nu la îndemâna oricui... |