De zece ani - ba nu, unsprezece - pensionarii sunt categoria cea mai manipulată și exploatată de către toate forțele politice - perindate sau nu la cârma țării. O veritabilă armată de manevră, în numele căreia s-au lansat inițiative generoase eșuate sistematic în neputința economică a sistemului. Calitatea de pensionar e una specială: nimeni - dacă are noroc - nu scapă de ea. Este un orizont pe care-l atingem, cu toții, rând pe rând. Este momentul bilanțurilor și al speranței că tot ceea ce am lăsat în urmă - efort, devotament, pricepere - își găsește măsura în ceea ce ne poate da sentimentul că toate acestea pot fi răsplătite prin decență și prin siguranță. Siguranța zilei, a zilelor care urmează de pe răbojul care-i este scris fiecăruia. De zece ani - ba nu, unsprezce - condiția de pensionar n-a încetat să se transforme într-o povară. Pentru sine și pentru alții. Pensionarii sunt cei asupra cărora se deversează, adeseori dramatic, neîmplinirile sistemului, managementul defectuos și demagogia politică. Pensiile scad văzând cu ochii, făcând ca fiecare zi de mâine să fie privită cu infinită teamă și cu neobosite rezerve. Pensionarii sunt categoria socială cea mai numeroasă și cea mai defavorizată. Pentru ei inflația suflă precum crivățul, devalorizarea rade tot în calea ei, precum inundațiile, iar reașezările de prețuri sunt tot atâtea seisme care le zguduie sănătatea și încrederea. Pensia a devenit tot mai mult, din răsplata pentru contribuția de-o viață la trăinicia sistemului, un bacșiș umilitor pe care guvernanții îl aruncă, cu jenă în pălăria găurită a bătrâneții. De la 1 aprilie - sinistră coincidență cu semnificația tradițională a acestei file de calendar - pensiile se reașează într-un nou sistem. Mai echitabil - zic cei care le-au făcut și pe cele inechitabile, de până acum. Dar la fel de insuficient pentru a asigura milioanelor de pensionari ceea ce Constituția zice că trebuie să fie un drept inalienabil: acela la o existență decentă. |