Personajul care a avut o popularitate comparabilă - păstrând proporţiile - cu cea a Nadirei de la Big Brother - este vorba despre ministrul Informaţiilor al Guvernului lui Saddam Hussein - are o mare problemă: vrea să fie arestat!  Dar, culmea, americanii nu-l vor.  Ştiu unde stă (în buricul Bagdadului, lângă hotelul Palestina, unde au stat corespondenţii de presă străini), ştiu şi la cine, dar nu au chef de el.  Nici măcar nu l-au trecut pe lista celor mai căutaţi acoliţi ai lui Saddam. Pentru Al Sahaf este, desigur, o mare dezamăgire.  Cel care timp de câteva săptămâni l-a pus zilnic la punct pe Bush, i-a veştejit pe americani şi i-a făcut cum i-a venit la gură, se vede în situaţia de a nu prezenta nici un fel de interes pentru adversarii săi. Care, într-un fel, au şi dreptate să nu-i (mai) dea atenţie.  Al Sahaf a fost un bun paratrăznet pentru americani, de-a lungul campaniei.  Pe fondul tăcerii lui Saddam, el era cel care mai putea să atragă - prin limbajul său - resentimentele celor care vedeau în campania americană un lucru bun.  În slăbiciunea lui de spirit şi în gongorismul formulărilor sale era, totuşi, ceva fascinant.  O recunoaşte chiar Bush care declara recent că atunci când apărea la televiziune Al Sahaf, lăsa totul baltă.  De ce l-ar pedepsi acum pe cel care le-a făcut cele mai mari servicii, reducând prestigiul adversarilor la o scenetă de teatru medieval? Între 'Ali cel Comic' şi 'Ali cel Chimic' - vărul lui Saddam, care a ucis cu gaze toxice mii de kurzi la Halabja, e o diferenţă majoră.  Diferenţa dintre gălăgie şi atrocitate.  În timp ce unul a făcut rău cât a putut, celălalt a 'îmbunătăţit' starea de spirit a ambelor tabere. De aceea, decizia americană e cât se poate de corectă: de ce să faci erou dintr-un măscărici, când ai mai mult de câştigat lăsându-l aşa cum este?