Judecând lucrurile în termenii pe care ni-i propune situația explozivă prin care trecem, am putea spune că partidul de guvernământ este angrenat într-o replică de pedepsire a PRM-ului, în urma "atacului terorist" de la alegerile din decembrie 2000. Replica se manifestă prin atingerea unor "ținte" - în special parlamentari ai respectivului partid - care sunt scoși din funcțiune și trecuți în alte formațiuni. În această operațiune, PSD se bucură de sprijinul și colaborarea în special a Partidului Umanist și a Partidului Socialist al Renașterii Naționale (partid întemeiat de un fost peremist - Ion Radu), dar și al altor formațiuni care nu se jenează să preia persoane purtând ștampila "extremistă" a formațiunii cu sprijinul căreia au intrat în Parlament! Migrația parlamentară este un fenomen deja familiar românilor și el exprimă cât se poate de sugestiv tăria doctrinelor și a opiniilor care-i conduc pe politicienii noștri. De data aceasta, fenomenul are câteva caracteristici care-l individualizează. În primul rând, sensul migrației este unic: dinspre PRM înspre alte partide. Nici un parlamentar nu a intrat în PRM, venind de la alt partid, cel puțin până acum. Și sunt slabe speranțe ca un astfel de lucru să se întâmple în continuare. Pentru simplul motiv că PRM a devenit, în exercițiul electoral 2000, un partid de conjunctură. Un partid care n-a fost pregătit pentru afluxul de voturi și nici nu l-a prevăzut. Un partid care și-a blindat listele cu "oameni de nădejde" cel mult până la poziția a doua, în rest completându-le cu persoane de umplutură sau de pitoresc. Acest lucru a făcut să se trezească în parlament cu tot felul de figuri pentru care politica rămâne o necunoscută, cu oameni cărora nu le poate satisface apetitul de funcții și privilegii. Cu o concurență neloială pentru "eșalonul" clasic, pus nu rareori în dificultate. În aceste condiții, desprinderea continuă de aderenți, mulți dintre aceștia și sub presiunea exceselor sau incoerențelor liderului, va conduce în final spre realizarea procentului real al partidului, care niciodată n-a depășit 4-5 la sută. Această dezintegrare peremistă va fi și sursa unei alternative reale de stânga la PSD, o alternativă care poate fi acceptată fără riscurile compromiterii internaționale. De aici până la alimentarea, în proporții decente, a opoziției de dreapta nu este decât un pas și el se va produce prin noi migrații spre PD și PNL. Timp este, berechet! Până în 2004 vom vedea structura parlamentară cu alți ochi. |