Dacă vreuna dintre inițiativele concrete din ultimii 15 ani a dat o cât de mică speranță că Bucureștiul poate căpăta aspectul unui oraș european, atunci aceasta e cea care îi aparține primarului Sectorului 3, Liviu Negoiță.Negoiță este un primar atipic. Nu face parte din galeria celor ahtiați după luminile rampei, dornic ca orice brazdă de părculeț săpată să beneficieze de un discurs festiv și de o reflectare mediatică di granda. Este, mai degrabă, un personaj cu manifestări discrete și animat de o modestie neobișnuită la oamenii noștri politici. Această modestie l-a și făcut să se arunce, încă de la primul semnal al 'comandantului' său, Traian Băsescu, în bătălia pentru sectoare, fără a se deroba, așa cum au făcut-o nu puțini dintre colegii săi, în dorința de a ocupa un loc mai confortabil și mai lipsit de răspundere la un nivel superior. A câștigat Primăria și a rămas acolo, punându-se pe treabă și începând să-și pună în practică ideile legate de ceea ce ar trebui să reprezinte o asemenea structură comunitară ambiguă, cum este sectorul.Negoiță a abordat frontal problema spațiului public pe care ar trebui să-l reprezinte centrul istoric al Bucureștiului. Pentru cine a călătorit prin Europa, este evident că fiecare oraș sau orășel și-a amenajat cu migală și gust zonele istorice în spații deschise publicului și relaxării sale. Pentru aceia, și este evident că Bucureștiul nu dispune până în prezent de așa ceva. Centrul istoric, căzut pradă buticarilor și speculatorilor de spații, este cotropit de autovehicule și de tarabe, de construcții în paragină și de pavaje pline cu gropi. Negoiță propune un tratament radical de restituire, a cărui primă condiție o reprezintă suspendarea circulației auto. Este o idee binevenită, care va permite efectuarea primilor pași spre constituirea unei alte înfățișări și a unei alte identități. Sunt sigur că demersul său nu va fi simplu și se va lovi de varii interese și de mută neînțelegere. Dar pasul acesta trebuie făcut, și trebuie făcut fără a ne mai pierde în studii și parlamentări. Pentru că este evident că trebuie să renunțăm la unele lucruri - între care comoditatea - pentru a putea beneficia de altele. Dar, în primul rând, de plăcerea de a trăi în orașul (sau orașele) în care locuim. Pentru că problema este departe de a fi doar a Bucureștiului. |