De la Amman, capitala regatului iordanian, aşezată pe un platou înalt de 8-900 metri, drumul spre Marea Moartă coboară continuu. Altimetrul de la bordul maşinii de teren arată la un moment dat cota ‘zero’ şi se opreşte acolo. În ciuda faptului că panta continuă. Constructorul maşinii n-a luat în calcul faptul că aceasta ar putea ajunge, pe şosea, în cea mai adâncă depresiune de pe glob: aproape 400 de metri sub nivelul oceanului planetar. Condiţiile climatice extreme au făcut ca de-a lungul a sute de mii de ani apa să se evapore şi Marea Moartă să piardă legătura cu oceanul, transformându-se într-un lac în care, cantitatea de sare rămasă constantă, a ucis orice vietate. În Marea Moartă nu vieţuieşte nimic, iar apa sa nu ajută cu nimic împrejurările neroditoare. O singură întrebuinţare i s-a găsit Mării Moarte şi de ea fac uz şi Israelul şi Iordania care-şi împart teritoriul pe care se află aceasta: turismul. Vin oameni din toată lumea să constate cum e cu această curiozitate, cum e să nu te poţi scufunda şi să fii purtat la suprafaţă, ca o bucată de lemn. Câteva hoteluri aparţinând unor mari lanţuri internaţionale şi-au luat sarcina de a completa oferta cu servicii de vacanţă şi de tratament, înviorând nu doar oamenii, ci şi locurile. De la zona în care se află hoteluri ca Marriott, Movenpick sau Kempinski şi până la râul Iordan sunt doar vreo 15 km. Aici, pe teritoriul iordan se află unul dintre locurile de referinţă ale mitologiei creştine: locul unde Isus Christos a fost botezat de către Ioan. Circa 200.000 de turişti din întreaga lume creştină vin aici anual să vadă cu ochii lor ceea ce povestesc cărţile sfinte. La râu, aflat chiar pe graniţa cu Israelul, se ajunge cu dificultate şi după nenumărate controale ale poliţiei, îngrijorată de posibilitatea unor acte teroriste. De la parcarea aflată în apropiere, turiştii se îmbarcă în autobuze care-i duc cale de vreo 6 kilometri până la locul de unde începe practic pelerinajul. Am făcut acest traseu pe o căldură care, la malul Iordanului, atingea 50 de grade. Spre râu duce o cărare străjuită de un pâlc de sălcii argintii, din acelea cu ale căror frunze s-a hrănit Isus în cele 40 de zile de post dinaintea botezului. Din loc în loc sunt umbrare unde pelerinii pot adăsta privind spre malul evreiesc al Iordanului, unde străluceşte cupola aurie a unei biserici ortodoxe. Lacul originar al Botezului este secat, datorită unor lucrări hidrotehnice. El a fost înlocuit cu un mic debarcader, unde pelerinii pot coborî până la apa verzuie a râului, de unde pot lua apă pentru a şi-o turna pe cap într-un ritual de iniţiere. La plecarea spre locul unde aşteaptă, în căldura toridă, autobuzul, ei îşi completează cei vreo 6 kilometri de marş pedestru, după un răgaz la biserica aflată în construcţie în apropiere. Aici, un întreprinzător local a alcătuit un acoperiş protector unde a plasat un frigider cu băuturi răcoritoare. O adevărată binecuvântare pentru temerarii care s-au încumetat să ajungă aici tocmai în cea mai călduroasă, toropitoare lună iunie din ultimii 60 de ani.

    Istoria, religia şi turismul şi-au dat mâna pentru a face din aceste locuri nepieritoare unul dintre posibilele paradoxuri ale celui de-al 21-lea veac de după Hristos.