Probabil că odată, cine știe când și cum, pe ușa celulei de la arestul din Rahova se va pune o placă memorială pe care va scrie: Aici au petrecut (una sau mai multe zile) personalități de seamă ale națiunii române: Dinu Patriciu, Gigi Becali și, ultimul pe listă (oare?) Dan Diaconescu. Căile istoriei sunt nepătrunse și este dificil să evaluăm cum va evolua percepția publică asupra unor evenimente și întâmplări care acum par destul de clare. Un lucru este cert, deocamdată: că locul unde Dinu Patriciu a vărsat lacrimi de teamă și Gigi Becali a încercat să se împace cu soarta, lui Dan Diaconescu i-a pompat încredere și aplomb. Spre deosebire de „colegii săi”, ziaristul de la OTV nu s-a arătat nici intimidat nici speriat. Mai degrabă el a calculat la rece efectele evenimentului asupra ratingului postului său de televiziune, regretând doar că cifrele maximale de audiență s-au produs în condițiile absenței sale din studio.
S-a mai întâmplat ceva: dacă pentru eliberarea lui Dinu Patriciu n-a militat nimeni, în afară de avocații săi, iar pentru magnatul din Pipera, mitingurile de susținere au purtat amprenta evidentă a unor demersuri organizatorice contra-cost, în cazul lui Dan Diaconescu suportul public a fost, practic, spontan. Cele câteva mii de oameni prezenți în fața Judecătoriei sau a postului OTV păreau să creadă sincer în nevinovăția personajului preferat, acțiunea Parchetului fiind considerată mai degrabă ca o reglare de conturi cu unul dintre adversarii Puterii. O altă paralelă ne arată un fapt sugestiv: dacă în cazul lui Patriciu aproape nimeni nu s-a obosit să cugete asupra eventualei sale nevinovății, iar la Gigi Becali părea evident că tipul acesta de justițiarism nu este condamnabil din punct de vedere moral, acuzele aduse de primar lui Dan Diaconescu – șantaj – n-au trezit nici un fel de revoltă în public. Singurii care au reacționat au fost confrații geloși pe ratingul său mai mare sau pe elicopterele cu care s-a întors din vacanță. Chiar dacă ar fi fost reală – asta n-o poate stabili decât instanța - estorcarea dubiosului primar arădean a fost interpretată mai degrabă ca un act de justiție socială și de haiducie mondenă: ce-a făcut Diaconescu, la urma-urmei? A luat niște bani de la un primar abuziv și hoțoman, ca să consolideze postul de televiziune al poporului!
Este, dealtfel suportul pe care Dan Diaconescu își construiește replica: într-un context în care dezamăgirea și dezgustul față de politică și politicieni poate face electoratul să se îndrepte spre alte persoane și spre alte orizonturi de speranță, DD ar putea fi unul dintre acestea. La urma-urmelor, s-au mai constituit partide în jurul unei reviste, de ce nu și în jurul unui post TV, cu impact și penetrare incomparabil mai mari?