Pe măsură ce fotbalul românesc rămâne fără suflu, înfloresc construcțiile megalomanice dedicate lui. Nu stadioane, nu baze de pregătire, ci palate. Palate în pur stil țigănesc - ca mentalitate, nu ca linie. Asemeni bulibașilor care toarnă turnulețe peste turnulețe, coloane și scări monumentale, pentru a se înghesui cu puradeii și cu purceii prin vreo bucătărie sau în cortul care tronează în bătătură, responsabilii sportului românesc se lăfăie în sedii de milioane de dolari în timp ce mai e puțin și jucătorii vor evolua prin curțile din spate desculți sau cu echipamentul cârpit. Mircea Sandu a trântit un sediu federal de a stat mâțan-n coadă, taman când Naționala ieșea din circuit, și se-mpotmolea în noroiul de pe părăginitul stadion 'Lia Manoliu'. Acum, Dumitru Dragomir lucrează de zor la Palatul Ligii, încercând din răsputeri să rămână la conducerea acesteia până-l termină, să nu se întâmple ce s-a întâmplat cu construcțiile lui Ceaușescu de n-au mai apucat urmașii nici să le văruiască. Asta într-un moment în care scandalul la Ligă e-n floare și se ceartă conducătorii de cluburi ca la ușa cortului. Pentru că aceasta este caracteristica dezbaterilor actuale din fotbal: schimburile de înjurături! Conștiincioasă, presa de specialitate stenografiază cu scrupulozitate dialogul și comentează în ton. Aproape s-a uitat că pentru toată această hărmălaie există un pretext: campionatul. Tot mai firav, mai blătuit, mai lipsit de spectaculozitate și de spectatori. Pentru că, atâta timp cât de destinele lui se va ocupa această șatră de vânzători de jucători și de meciuri, nu se poate întrevedea nici o șansă de a reveni la epoca de aur de altădată. A fost și s-a dus. A rămas doar cocleala și gustul amar al unei realități pe care bunul simț nu poate să o accepte. Peste ani, când fotbalul va fi, poate, o amintire, mărturiile decadenței sale vor rămâne, precum piramidele faraonilor, palatele țigănești ale Federației și Ligii, în care vor fi, poate, expuse mumiile celor care l-au dus de râpă. |