Dacă cineva ar fi avut, încă din 1990, ideea să facă un top al celor mai bogați români – un Top (măcar) 50, în nici un caz 300 – pe o asemenea listă Dinu Patriciu n-ar fi avut cum să figureze, banii strânși din meditațiile pentru admiterea la arhitectură calificându-l, cel mult, printre cei care aveau dreptul să se înscrie pentru o Dacie.
În schimb ar fi figurat un Iosif Constantin Drăgan, de o viață în capitalism, unde a adunat o avere impresionantă; ar fi figurat și Ion Țiriac, cu ce câștigase din manageriatul sportiv – tenis și natație. Ar mai fi figurat, poate, Dan Voiculescu, prin asociatul său Fuad Sanbar din Liban sau din Cipru; poate și George Păunescu, pe baza banilor adunați în alimentația publică de fratele său Viorel; sau proaspăt repatriatul Ion Rațiu, cu tipografia adusă pe banii săi pentru a-și edita „Cotidianul”.
17 ani mai târziu, cu excepția lui Ion Rațiu, posibilii protagoniști ai primii ediții se află la locuri de cinste în TOP 300. Averile au sporit exponențial, propulsându-i în elita bogăției mondiale. Un veritabil record, dacă ne gândim că doar cu 17 ani în urmă, România era țara egalității aproape perfecte (în jos) a membrilor săi.
Cum se face că, pe ultima sută a competiției, un outsider – Dinu Patriciu – împietrește asistența cu un finiș de zile mari, lasându-i la mare distanță și pe Drăgan, și pe Țiriac, primii români care cochetează cu miliardul de dolari sau de euro? Întrebat, Patriciu ar răspunde: sunt omul potrivit și m-am aflat la locul potrivit! Ceea ce este perfect adevărat. Spre deosebire de alți pretendenți la un loc mai bun sub soarele bogaților, Patriciu a știut când să se debaraseze de balastul politic și să se concentreze pe afaceri. A fost momentul 1997-1998, când liderul liberal aproape că dispăruse de pe radarul politicii. A mai fost momentul 2003, când a avut forța să renunțe la politică pentru afaceri. Au fost decizii corecte care, îmbinate cu știința – sau intuiția? – de a face afaceri bune l-au propulsat până în vârful piramidei.
De la înălțimea celor 2 miliarde, Dinu Patriciu poate privi cu mai multă liniște și spre politică, și spre afaceri, și chiar spre prietenii săi de la Parchet. Desprins în câștigător, își însoțește succesul de o importantă mișcare pe tabla de șah a politicii globale pe care petrolul poate genera manevre neașteptate.