Când am aflat că la congresul PSDR-ului au fost prezenți circa 1 000 de delegați, mi-am adus aminte de gluma în care se spunea că membrii acestui partid încap într-o Dacie și m-am gândit că la reuniunea în cauză participă toți pesederiștii, împreună cu familiile, prietenii și vecinii.
Lăsând gluma la o parte, cred că acest congres constituie o piatră de hotar în politica românească: este pentru prima dată când conducerea unui partid recunoaște că a fost slabă, că n-a făcut mai nimic și, prin domnul Cunescu, hotărăște ca se retragă pentru a lăsa locul altora mai buni! Nu mi-ar fi trecut prin cap că așa ceva e posibil, dar iată că domnul Cunescu, mult ironizatul, are ora sa astrală și isi culege laurii tocmai prin această recunoaștere. În sinceritatea sa de-a dreptul naivă, domnul Cunescu a crezut că gestul său poate constitui un exemplu pe care alți lideri, depășiți de timp și probleme, se vor grăbi să-1urmeze.
Meritele domnului Cunescu sunt cu atât mai mari cu cât am sentimentul că va rămâne unic în această galerie a gesturilor autentice. Cine să-1 urmeze? Domnii Diaconescu și Quintus? Nici morți! Dânșii, acum, își pun alte probleme: ce vor face cu PSDR-ul? Îl vor primi înapoi în Convenție? Domnul Diaconescu zice că nu, că n-are performanțe. Dar când s-a făcut Convenția avea? Sau atunci era bun pentru imaginea unei Opoziții unite cu rezonanță istorică.
Este foarte probabil că atâta timp cât va mai ființa de sine-stătător, PSDR-ul nu va face gaură-n cer și-n sondaje. Acest partid este ca o fată săracă ce n-a moștenit de la iluștrii săi predecesori decât un blazon pe care va încerca să-1 ofere pețitorului care va da mai mult. Iar la orizont se zăresc câțiva băieți din popor, cu buzunarele burdușite, care doresc să participe la Balul Debutantelor.